Puterea unei povești – Andrei Samoil

Puterea unei povești - Andrei Samoil

Stau pe canapea, Victor este tolănit pe mine, îmi mângâie absent mâna și stă cu ochii pironiți în cartea din care îi citesc. Este atent să nu cumva să scap vreun cuvânt. Știe deja povestea pe dinafară dar îi place să o audă din nou și din nou. Îi citesc despre Cârtițel care voia neapărat niște pantalonași cu buzunare mari.

Când Cârtițel se întâlnește cu Racul, îl întreabă ”Nu știți de unde aș putea face rost de niște pantalonași cu buzunare mari?” și Racul îi răspunde ”Măi să fie, adu-mi o pânză și-ți croiesc eu pantalonașii.” Apoi Cârtițel află cum se face o pânză, cum se crește și se prelucrează inul pentru material, cum pot mai multe ”animale” să lucreze în echipă, să colaboreze și să se înțeleagă.

Și, pe măsură ce îi citesc a suta oară povestea, mă gândesc cât de importante sunt poveștile pentru educația noastră, indiferent dacă realizăm asta sau nu: Am crescut cu Rambo care m-a învățat despre curaj și eroism, cu Indiana Jones care mi-a spus ceva despre plăcerea explorărilor, cu Superman, X-men și Batman care m-au învățat despre dreptate și justiție, iar Spiderman spunea că ”puterea implică și o mare responsabilitate” (sau răspundere, depinde cum alegem să traducem).

Atunci erau toate doar povești despre eroi puternici și interesanți, amuzante și plăcute. Acum văd ușor moralele din spate, dar îmi dau seama că le percepeam și atunci (inconștient) și că mi-au modelat într-o oarecare măsură caracterul, trăind cu astfel de repere și modele. Cred că poveștile din jurul nostru au o putere mult mai mare decât intuim la prima vedere.

Sigur, nu am inventat eu apa caldă realizând acestea. Se transmit mesaje și morale prin povești de când este lumea. Aparent, așa este mult mai simplu. Iisus vorbea în pilde pentru a fi mai ușor de înțeles, Tora este, în mare, alcătuită din povești cu tâlc, iar mitologia antică se folosește tot de povești pentru a transmite morale despre etică, despre principii, chiar și despre natura umană subconștientă dacă este să privim cu atenție legenda lui Oedip.

La fel facem și noi în tabere. Alegem cu grijă o poveste (îi spunem cadru imaginar), o adaptăm la program, ateliere și mesajele pe care vrem să le transmitem, iar apoi îi transformăm pe participanți în actori care intră în pielea personajelor din poveste și o continuă ei înșiși. În aproape zece ani de tabere, adolescenților le-am vorbit despre Solaris, 1984, IT, Legenda regelui Arthur, Blade Runner, Micul prinț, Poveste fără sfârșit, sau legenda lui Hercule, iar cu cei mici am intrat în lumea lui Harry Potter, Minecraft, Lego, Star Wars, ”How to Train Your Dragon” și multe altele. Iar ceea ce am descoperit este că participanților, indiferent de vârstă, le este mult mai ușor să înțeleagă și să integreze în comportamentul, atitudinea și viața lor o morală luată dintr-o astfel de poveste decât dacă le-o explicăm tehnic și directiv, ca pe o rețetă sau o normă.

Și este și normal să se întâmple așa. În psihoterapie, metafora este foarte des folosită pentru că ”păcălește” mintea și face mesajul mult mai ușor de acceptat: Dacă îi explici cuiva într-un mod directiv cum ar trebui să se poarte, îi dai o serie de linii și rețete de urmărit sau îi impui reguli, mintea lui (sau măcar o parte din ea) va respinge aceste idei pentru că le va percepe ca nefiind ale lui. În cel mai bun caz, le va integra în comportamentul său cu condiția de a te credita suficient de mult și de a putea ține minte toată ”rețeta”. Pe de altă parte, dacă-i spui o poveste, care este mult mai ușor de reținut, iar mintea sa rezolvă puzzle-ul metaforei și descoperă morala din spatele poveștii, sunt șanse mult mai mari ca mintea să o accepte mult mai ușor, părând că este propria sa idee.

De multe ori, la copii, chiar așa se întâmplă: Când îi spunem copilului despre reguli cu privire la violență și la raționamentul din spatele evitării folosirii violenței, cel mic se pierde de multe ori în explicații. Dar dacă îi spunem să fie ca Spiderman și îi arătăm în ce situație Spiderman alege să fie blând și când alege să fie puternic, asta este mult mai ușor de înțeles.

Reversul medaliei, este că există o morală în spatele FIECĂREI povești, iar unele nu sunt neapărat pozitive sau utile de urmat. Maverick din Top Gun sau James Dean au impregnat câteva generații cu imaginea tânărului charismatic și curajos dar impulsiv, cu tupeu, repezit și nepăsător când vine vorba de reguli și legi. Unele mesaje bune, altele mai puțin, dar toate s-au transmis celor ce au văzut un model interesant în aceste arhetipuri.

De aceea, cred că este foarte important să înțelegem puterea poveștilor. Personal, am început să văd în povești o imensă sursă de învățare, o unealtă extrem de utilă în programele noastre, însă mi-am propus să rămân conștient de faptul că și poveștile, la fel ca multe unelte, pot fi folosite și pentru a face rău. ”Cârtițel” este genial pentru că vorbește despre lumea reală, despre cooperare, înțelegere, răbdare și tenacitate. Nu știu, însă, ce să zic despre ”Punguța cu doi bani”…

_

Articol de pe blogul lui Andrei Samoil, www.andreisamoil.ro.