Date: 20-12-'17 Category:

Aventura verii - Malul Mării Negre

 

O călătorie. O aventură. Un grup unit de prieteni care traversează împreună o zonă sălbatică, uitată, neatinsă de civilizație. O foarte lungă plajă.

Anul trecut am lansat AVENTURA VERII – un nou program în care, în fiecare an, ne vom propune câte un obiectiv îndrăzneț. Poate va fi o drumeție lungă, o peșteră grea, un canion sălbatic, o tură lungă cu bicicletele sau poate chiar un vârf din Nepal. Acest program este destinat excusiv celor ce au participat la cel puțin o tabără de nivel 3 (din 2018) sau una de nivel 2 din anii trecuți.

Obiectivul acestui este să parcurgem împreună litoralul românesc sălbatic, din Năvodari până tocmai la Sf. Gheorghe, pe o plaja de multe zeci de kilometri. Ne vom lua haine albe și ușoare din in și bumbac, pălării mari de soare, sisteme de filtarea apei, vom campa lângă valurile mării și vom merge timp de mai multe zile având Marea Neagră în dreapta și lacurile cu apă dulce ale Deltei în stânga noastră. În Sf. Gheorghe ne vom urca pe bac și ne vom întoarce în civilizație după ce zile la rând vom fi mers pe plajele pustii ale nordului litoralului românesc, ne vom fi bucurat de fauna locală și de peisajele unice.

Cel mai important, planificarea traseului și organizarea o vom face împreună, învățând astfel cum să planificăm o aventură. Înainte de plecare, ne vom întâlni cu cei ce se vor înscrie la acest program și vom stabili împreună unde vom dormi, ce segmente vom parcurge în fiecare zi, de unde ne vom lua mâncare pentru a nu avea rucsaci prea grei, unde vom găsi apă și pe ce căi o vom lua. Vom aduna hărți și ne vom pregăti cum putem mai bine pentru ca totul să meargă strună.

Când?

1-6 septembrie 2018

Vârsta

adolescenți peste 11 ani

Dezvoltare personală

Exerciții de cunoaștere și lucru în echipă

Formatori

 

Instructori și ghizi licențiați

Taxa de participare: 850 lei

Servicii incluse:

  • Transport și logistică
  • Cazare în corturile Academia 1,61
  • Instructori şi ghizi pentru trasee
  • Echipamente tehnice specifice
  • Materiale aferente programului (hărţi, documente etc.)
  • Jocuri şi ateliere

Vrei să vii cu noi?

Înscrie-te acum!

Informații importante

Pentru rezervarea locului este necesară plata unui avans de 50% din taxa de participare și completarea fișei de înscriere  pe care o puteți descărca de aici – DOWNLOAD FIȘA DE ÎNSCRIERE.

Locurile se rezervă în ordinea achitării avansului, în limita disponibilității.

Prin plata avansului sau prin completarea Fișei de înscriere participantul confirmă că a citit și a acceptat termenii și condițiile rezervării  și participării la activitatate stipulate AICI, indiferent dacă a fost semnat sau nu un act scris.

Tabăra este destinată adolescenților mai mari de 11 ani, care au participat la cel puțin o tabără de supraviețuire – nivel 2 din anii trecuți, sau nivel 3 de anul acesta (2018).

Vrei să vii cu noi?

Înscrie-te acum!

Așa a fost Aventura Verii 2017

Ce spun participanții

  • " Vreau sa stiti ca noi suntem foarte incantati de ceea ce incercati sa realizati cu acesti copii! Invatamantul, intr-adevar, tinde catre "imbecilizare" si inchiderea orizontului copilului, insa nu toti dascalii sunt atat de indoctrinati incat sa intoxice... Matei are noroc si la scoala de un om frumos, asa cum are si aici parte de o echipa de exceptie! Felicitari si tot inainte! "
    Iuliana Stănucă
  • "Impreuna cu prietenii nostri de la Academia 161, invatam lucruri noi, ne aducem aminte ce-am mai uitat pe parcurs si - mai ales - retraim momentele magice ale copilariei. Cu zambetul pe buze, pe tatami, in apa sau pe carari de munte, copiii nostri descopera lumea cu toate ale ei: prietenie, efort, bucurie, greutati, satisfactii, natura, sanatate. "
    Emil Ţicu
  • de 5* - dacă vă interesează să construiți permanent o relație cu copilul dvs participați!
  • " Mie mi-a placut sudarea legaturilor dintre parinti si copii, dar si faptul ca am cunoscut oameni noi, minunati, impreuna cu care am reusit sa ma intorc in timp, pe vremea cand nu ne trebuiau prea multe pentru a fi fericiti. Am invatat ca niciodata nu este prea tarziu pentru a redeveni adolescent si mi-am reamintit multe lucruri pe care le-am invatat atunci si pe care nu ma mai asteptam sa pot sa le folosesc vreodata (sa ma orientez cu busola, sa fac un soi de alpinism, sa aprind focul cu amnarul, sa trag cu prastia si mai ales sa nu renunt atunci cand corpul imi spune ca este timpul sa ma opresc). Recomand taberele academiei adultilor, tocmai pentru sentimentul de intoarcere in timp pe care l-am trait si care sunt convins ca va fi trait de orice adult care mai are in el o farama de praf magic. Recomand taberele academiei copiilor, pentru ca au nevoie si de altceva decat de tablete, telefoane inteligente si alte device-uri care pretind ca ne fac viata mai frumoasa, dar reusesc sa ne instraineze unii de altii. Si pentru ca fiica mea a descoperit singura ca un leagan de lemn agatat de un brad in varful muntelui, langa o cabana, dupa o drumetie minunata, dar obositoare, este suficient pentru a o face fericita. Daca fiica mea a descoperit acest lucru, sunt sigur ca la fel va face orice copil cu un oarecare spirit de aventura. Recomand taberele academiei familiilor, pentru ca facand echipa parintii si copiii, construind impreuna cortul, dormind impreuna in acelasi cort si ajutandu-se unul pe altul la urcus sau la coboras sau la multitudinea de probe care trebuie sa fie trecute impreuna, se creeaza sau se sudeaza o legatura fantastica. Cred ca exista si un pericol: daca ai facut o data asta, devii dependent. Astepti cu greu urmatoarea data in care vei putea sa o faci din nou. Dar este o dependenta frumoasa si sanatoasa, pe care o doresc tuturor. "
    Rareş Răducanu, 39 ani
  • de 5* - Mi-a plăcut că am lucrat în echipă cu mama. Este o activitate distractivă, înveți lucruri noi și lucrezi împreună cu un părinte.
  • Tabăra de supravietuire Această tabără îți oferă momente unice, de neuitat și, în același timp, te ajută să îți descoperi limitele. În aceste tabere am realizat că viața este mult mai mult decât credem. Viața nu este despre ce bunuri materiale avem, ci despre experiențe și amintiri. Atunci când ești pe munte nimic din tot ce ai acasă nu mai contează.... Acolo sunteți doar tu și natura, iar singurul ajutor de care dispui este felul în care alegi să abordezi situațiile în care ajungi. De ce merg în acest tip de tabere? Taberele acestea mă ajută să mă rup de realitate și de stresul zilnic. Ajung pe munte și uit de teme, cozi infernale, oameni grăbiți și multe altele. De asemenea, grupul are un rol esențial. Oamenii de munte sunt deosebiți. Depășim orice obstacol împreună și parcă nimic nu ne poate sta în cale. Pe munte am cunoscut oameni adevărați care mi-au devenit prieteni foarte buni și care și-au lăsat o amprentă în viața mea. Am învățat multe de la ei și încă am de învățat. Este imposibil să exprim ce înseamnă aceste tabere pentru mine și ce simt când plec cu acești oameni minunați. Tot ce vă pot spune este că această tabără vă schimbă în totalitate și experiența este inegalabilă. P.S.: să nu uităm de serviciile hotelului de 5 miliarde de stele