Date: 19-12-'17 Category:

Tabără de speologie pt adolescenți | 21-26 iulie 2018

Dintotdeauna omul a fost fascinat de grote şi peşteri. La început acestea i-au fost adăpost şi casă. Apoi, întunericul lor a început să îi inspire teamă şi coşmaruri. Astăzi, vedem în peşteri nişte curiozităţi ale naturii şi o sursă inepuizabilă de frumuseţe aparent nepământeană. În continuare s-a păstrat ceva în noi ce ne atrage in negură stârnindu-ne curiozitatea şi înspaimântându-ne în acelaşi timp.

Anul acesta vom explora o zona nouă de peștereală, în Munții Mehedinți, unde vom explora peșteri spectaculoase, mai puțin cunoscute, dar cu nume sonore (P. Balta, Podu lui Dumnezeu, P. Sfodei, P. Gramei), cu spații mari dar și cu târâșuri provocatoare, cu stalactite lungi dar și diaclaze strâmte, cu aventuri, foc de tabără, corturi în lumina focului, un grup haios și amintiri de neuitat.

Haideți cu noi!

Perioada

21-26 iulie 2018

Vârsta

copii peste 11 ani

Dezvoltare personală

Activități de lucru în echipă

Formatori

Speologi și ghizi pentru trasee

Taxa de participare: 850 lei

Servicii incluse:

  • Cazare în corturile Academia 1,61
  • Transport
  • Instructori şi ghizi pentru trasee
  • Asistenţă pe traseu
  • Căşti, corzi şi alte echipamente tehnice specifice
  • Materiale aferente programului (hărţi, diplome etc.)
  • Jocuri şi ateliere

 

Vrei să vii cu noi?

Înscrie-te acum!

Informații importante

Pentru rezervarea locului este necesară plata unui avans de 50% din taxa de participare și completarea fișei de înscriere  pe care o puteti descărca de aici – DOWNLOAD FIȘA DE ÎNSCRIERE.

Prin plata avansului sau prin completarea Fișei de înscriere participantul confirmă că a citit și a acceptat termenii și condițiile rezervării  și participării la activitatate stipulate AICI, indiferent dacă a fost semnat sau nu un act scris.

Tabăra este destinată copiilor mai mari de 11 ani.

 

 

Vrei să vii cu noi?

Înscrie-te acum!

Așa a fost data trecută

Ce spun participanții

  • " Vreau sa va multumesc ca mi-ati oferit prilejul de a participa intr-o astfel de tabara inedita [n.r. - de suraviețuire]. A fost o experienta unica pentru mine dar care s-a dovedit a fi extrem de importanta pentru dezvoltarea mea ca adolescenta. "
    Teodora Bărbunțoiu - 16 ani
  • "[...] Va scriu pentru ca simt nevoia de a va da la schimb ceva, pentru ceea ce ne-ati dat voi noua in acest weekend. Tehnic, este vorba de un feedback, dar unul care, nu stiu de ce, nu s-a putut deloc incadra in sablonul vostru tiparit. Feedback in sensul de reactie directa la proces, care e gata sa intre din nou la intrare, pentru a-l confirma, dar si metamorfoza subtil in ceva fundamental identic, dar totusi mai implinit, cam ca inelele unui copac, la trecerea inca unui an.
    Sa nu mai batem campii. M-am bucurat enorm sa gasesc niste oameni tineri, cu optimismul, energia si pofta de viata specifice varstei, insa cu o maturitate, o rigoare si o pregatire cum eu unul nu am mai vazut decat la generatia parintilor nostri. Sa simt in spatele unei imagini de totala prietenie, flexibilitate, jovialitate, copilarie -- o plasa de siguranta ferma formata din cunoastere, reguli, rigoare, respect si multa, multa inteligenta -- calitati atat pe cale de disparitie, cat si larg ignorate de o masa din ce in ce mai mare de consumatori. M-am simtit foarte bine in prezenta voastra. [...]"
    Radu - Participant în tabăra de drumeții pentru familii
  • de 5* - dacă vă interesează să construiți permanent o relație cu copilul dvs participați!
  • " Mie mi-a placut sudarea legaturilor dintre parinti si copii, dar si faptul ca am cunoscut oameni noi, minunati, impreuna cu care am reusit sa ma intorc in timp, pe vremea cand nu ne trebuiau prea multe pentru a fi fericiti. Am invatat ca niciodata nu este prea tarziu pentru a redeveni adolescent si mi-am reamintit multe lucruri pe care le-am invatat atunci si pe care nu ma mai asteptam sa pot sa le folosesc vreodata (sa ma orientez cu busola, sa fac un soi de alpinism, sa aprind focul cu amnarul, sa trag cu prastia si mai ales sa nu renunt atunci cand corpul imi spune ca este timpul sa ma opresc). Recomand taberele academiei adultilor, tocmai pentru sentimentul de intoarcere in timp pe care l-am trait si care sunt convins ca va fi trait de orice adult care mai are in el o farama de praf magic. Recomand taberele academiei copiilor, pentru ca au nevoie si de altceva decat de tablete, telefoane inteligente si alte device-uri care pretind ca ne fac viata mai frumoasa, dar reusesc sa ne instraineze unii de altii. Si pentru ca fiica mea a descoperit singura ca un leagan de lemn agatat de un brad in varful muntelui, langa o cabana, dupa o drumetie minunata, dar obositoare, este suficient pentru a o face fericita. Daca fiica mea a descoperit acest lucru, sunt sigur ca la fel va face orice copil cu un oarecare spirit de aventura. Recomand taberele academiei familiilor, pentru ca facand echipa parintii si copiii, construind impreuna cortul, dormind impreuna in acelasi cort si ajutandu-se unul pe altul la urcus sau la coboras sau la multitudinea de probe care trebuie sa fie trecute impreuna, se creeaza sau se sudeaza o legatura fantastica. Cred ca exista si un pericol: daca ai facut o data asta, devii dependent. Astepti cu greu urmatoarea data in care vei putea sa o faci din nou. Dar este o dependenta frumoasa si sanatoasa, pe care o doresc tuturor. "
    Rareş Răducanu, 39 ani
  • " Draga Academie,

    In fiecare tabara m-am simtit foatre bine si m-am distrat pe cinste. Sper ca niciuna dintre experiente sa nu fie unica.

    In cadrul programelor voastre am invatat sa-mi descopar limitele si sa mi le accept. Am invatat despre lucrul in echipa, progresand nu doar la provocarile voastre ci si in viata de acasa.

    Impreuna cu voi am descoperit lucruri noi din Romania dar si in afara acesteia. Acum am brevet de scafandru, stiu sa schiez foarte bine, pot supravietui in natura departe de civilizatie doar cu strictul necesat pentru a trai. De asemenea mi-am imbogatit cunostintele cu privire la speologie, am petrecut timp cu familia, am invatat sa lucrez cu ai mei si mi-am facut prieteni noi. Stiu sa fac focul in destule moduri, sa ma orientez, sa fac rapel si multe altele.  (more…)

    Maria Mitrea
  • " Mie mi-a placut cand ne-am catarat pe munti si am invatat sa folosesc busola. Am invatat sa ma orientez folosind busola si sa ma catar si sa cobor cu franghia. Recomand taberele academiei pentru ca te invata multe lucruri noi si sa perseverezi intotdeauna pentru a ajunge la rezultat. "
    Iarina Răducanu, 8 ani