Date: 24-07-'19 Category: ,

Ce nu te învață la școală, Noiembrie 2019

Viaţa nu vine cu manual de instrucţiuni. Nu există un set de reguli clare şi fixe care să ne înveţe pe noi sau pe copiii noştri cum sa diferenţiem binele de rău, cum să nu facem greşeli sau ce să facem în momentele în care nu ştim ce decizii să luăm.
Invăţăm despre lumea din jurul nostru şi cum să reacţionăm la ceea ce trăim prin încercare şi eroare. Uneori din experienţele altora, alteori din propriile experienţe. Când devenim adulţi, ne dorim ca cei mici să nu treacă prin dificultăţile noastre şi să nu facă greşelile noastre. Si depunem mult efort deseori să-i învăţăm “de bine”. Nu ştim dacă “binele” pe care îl vedem noi este şi “binele” de care au ei nevoie. Tot prin trial & error lucrăm, uneori cu inima strânsă, alteori cu pumnii încleştaţi, uneori obosiţi sau ridicând din umeri.
Fiecare dintre noi este unic. De aceea, fiecare manual de viaţă va fi unic, nu se va mai repeta şi nu va avea un model după care să fie copiat.
Ce încercăm noi prin acest curs este să le explicăm celor mici, pe înţelesul lor, că viaţa nu vine cu manual de instrucţiuni, dar că îşi pot crea propriul manual pentru fericire. Pentru că au informaţiile necesare în jurul lor. Trebuie doar să le identifice şi să le organizeze după propriul lor stil.

Cursul conține 4 module de 2 h. Vă așteptăm cu drag!

Formator

Adriana Moima – trainer coordonator

traineri Academia 1,61

Perioada

Weekenduri

Noiembrie 2019

Locație cursuri

București

Vârstă minimă

10 ani

Ce vom învăța:

  • matricea vieţii personale şi echilibrarea ariilor din matrice: carieră, relaţii personale, bani, corp, contribuţie, evoluţie personală, relaţii sociale, credinţe şi valori, realizări personale
  • deciziile şi disonanţa cognitivă (adaptarea la schimbare)
  • modele de relatii si de unde le luam; triunghiul dramatic pozitiv si negativ într-o relaţie
  • bunele maniere și interacțiunea socială
  • înţelegerea faptului că impactăm întreaga lume printr-o simplă acţiune

Taxa de participare: 360 lei/pers

Costul include:

  • 3 formatori
  • 4 module de curs
  • Suport de curs cu exerciții aplicabile
  • Diplome de dobândire abilități
  • Apă și fructe

Vrei să participi și tu?

Înscrie-te acum!

Informații importante

Pentru rezervarea locurilor este necesară plata costului și completarea fișei de înscriere  pe care o puteti descărca de aici – DOWNLOAD FIȘA DE ÎNSCRIERE.

Locurile se rezervă în ordinea achitării costului, în limita disponibilității.

Prin plata avansului sau prin completarea fișei de înscriere participantul confirmă că a citit și a acceptat termenii și condițiile rezervării  și participării la activitatate stipulate AICI, indiferent dacă a fost semnat sau nu un act scris.

Programul este destinat copiilor cu vârsta cuprinsă între 10 și 14 ani.

 

Ce spun participanții

  • " In cadrul atelierelor organizate de  Academia 1,61, impreuna cu  familia mea am participat la multe activitati minunate, vesele si relaxante. Sunt mama lui Andrei, un baietel de11 ani, si va marturisesc ca mie mi-a placut cel mai mult 'Tabara montana de familii". Am avut ocazia sa invat foarte multe lucruri pe care le poti face  in situatii critice pe munte si nu numai, m-a incarcat cu energia de care aveam nevoie, a fost senzational! Iar pentru sotul si pentru baiatul meu cele mai apreciate  ateliere au fost cele de "Paintball" si "O zi intr-un dojo de Aikido". Acolo au avut ocazia sa-si demonstreze vitejia de cavaleri Jedi pentru a indeplinii anumite misiuni, probe de imaginatie si sa dobandeasca mai multa incredere unul in celalalt pentru a putea castiga "rasplata marelui maestru". Profesionalismul, seriozitatea, entuziasmul si  imaginatia echipei Academia 1,61 pentru organizarea  acestor ateliere sunt uimitoare! Oameni buni, sunteti geniali! Dragi parinti, daca doriti pentru copiii dumneavoastra o altfel de educatie si o altfel de distractie, nu ezitati sa participati la atelierele Acadeniei 1,61! "
    Daniela Cazimirovici
  • " Vreau sa stiti ca noi suntem foarte incantati de ceea ce incercati sa realizati cu acesti copii! Invatamantul, intr-adevar, tinde catre "imbecilizare" si inchiderea orizontului copilului, insa nu toti dascalii sunt atat de indoctrinati incat sa intoxice... Matei are noroc si la scoala de un om frumos, asa cum are si aici parte de o echipa de exceptie! Felicitari si tot inainte! "
    Iuliana Stănucă
  • " Mie mi-a placut cand ne-am catarat pe munti si am invatat sa folosesc busola. Am invatat sa ma orientez folosind busola si sa ma catar si sa cobor cu franghia. Recomand taberele academiei pentru ca te invata multe lucruri noi si sa perseverezi intotdeauna pentru a ajunge la rezultat. "
    Iarina Răducanu, 8 ani
  • " Multumim intregii echipe a Academiei 1,61 pentru tabara de speologie. E prima tabara dupa care fiul meu de 10 ani a vorbit 4 ore in continuu. De obicei venea si spunea sec: "A fost bine!" A fost cea mai frumoasa tabara la care a participat in ultimii 4 ani. Vom veni si in alte tabere cu mare placere. Felicitari! "
    Cozma Cristina
  • " Vreau sa va multumesc ca mi-ati oferit prilejul de a participa intr-o astfel de tabara inedita [n.r. - de suraviețuire]. A fost o experienta unica pentru mine dar care s-a dovedit a fi extrem de importanta pentru dezvoltarea mea ca adolescenta. "
    Teodora Bărbunțoiu - 16 ani
  • Tabăra de supravietuire Această tabără îți oferă momente unice, de neuitat și, în același timp, te ajută să îți descoperi limitele. În aceste tabere am realizat că viața este mult mai mult decât credem. Viața nu este despre ce bunuri materiale avem, ci despre experiențe și amintiri. Atunci când ești pe munte nimic din tot ce ai acasă nu mai contează.... Acolo sunteți doar tu și natura, iar singurul ajutor de care dispui este felul în care alegi să abordezi situațiile în care ajungi. De ce merg în acest tip de tabere? Taberele acestea mă ajută să mă rup de realitate și de stresul zilnic. Ajung pe munte și uit de teme, cozi infernale, oameni grăbiți și multe altele. De asemenea, grupul are un rol esențial. Oamenii de munte sunt deosebiți. Depășim orice obstacol împreună și parcă nimic nu ne poate sta în cale. Pe munte am cunoscut oameni adevărați care mi-au devenit prieteni foarte buni și care și-au lăsat o amprentă în viața mea. Am învățat multe de la ei și încă am de învățat. Este imposibil să exprim ce înseamnă aceste tabere pentru mine și ce simt când plec cu acești oameni minunați. Tot ce vă pot spune este că această tabără vă schimbă în totalitate și experiența este inegalabilă. P.S.: să nu uităm de serviciile hotelului de 5 miliarde de stele