Așa se face! – Andrei Samoil

Așa se face! - Andrei Samoil

Am avut o idee foarte proastă. Zilele trecute, fiindcă era în drumul meu și trebuia să fac niște cumpărături, m-am oprit într-un hiper-market

Haos. O mare de oameni devalizând frenetic rafturile. Disperare după provizii ca în filmele apocaliptice cu zombie. Coadă la tot, nervi, draci, împingeri și înjurături. Stăteam la coadă ca să intru la rafturile cu produse.

De ce? Știu, se apropie sărbătorile, dar chiar așa?

Am renunțat să-mi fac cumpărăturile și am început să caut să ies din mitingul consumatorist. Pe drum spre ieșire mă întâlnesc cu o cunoscută obosită și plină de draci. Vorbim puțin și îmi spune că deja este stoarsă, că trebuie să facă sarmale, cârnați, piftie, salată boef etc. și este disperată că nu știe când apucă și se grăbește cât poate. Mai spunea că s-ar lipsi de toate doar ca să stea liniștită și să citească o carte.

Mă mănâncă, mai am o idee proastă și o întreb ”de ce”. De ce se agită să facă atâtea. ”Păi cum, trebuie să le fac că așa trebuie! Așa face toată lumea!”

Iar în acel moment mi-am adus aminte ce povesteam la cursul de formatori, viitorilor noștri instructori, despre argumentație și sofisme (erori de logică): Există un sofism foarte cunoscut și prea puțin identificat numit ad populum, sau argumentul mulțimii: ”Așa este bine, pentru că toată lumea face așa!”

Adică argumente de genul ”Poartă cravată, că toată lumea o poartă”, ”Dă șpagă la doctor, că toată lumea face așa”, ”Bate-ți copilul când nu este cuminte, că toată lumea o face”, ”Hai, fumează (bea, dansează etc.) și tu, că toți facem asta”, ”Gătește sarmale de Crăciun, că toată lumea face asta!”

Nu zic că nu ar trebui să faci niciuna din cele de mai sus (cu câteva excepții), dar nu pentru că toată lumea o face, ci pentru că sunt alte argumente mai bune, pentru că-ți dorești, simți, vrei să le faci o bucurie celor din jurul tău, sau pentru că ai ajuns tu la această concluzie personală.

Și, astfel, de ce ne îmbulzim și ne chinuim să ne dăm peste cap zilele astea, când ar trebui să stăm liniștiți și să ne bucurăm de sărbători? Pentru că așa fac toți? Mi se pare foarte interesant cum am ajuns să nici nu mai remarcăm eroarea logică și o îmbrățișăm imediat fără să ne gândim.

Mulți dintre cei pe care i-am mai întrebat asta mi-au spus, că așa este tradiția. Corect! Și poate fi o tradiție foarte frumoasă. Cred că multe tradiții merită păstrate și este bine să nu le uităm. Dar mai cred că ar trebui să ne întrebăm dacă ne dorim (fiecare dintre noi) să respectăm o anumită tradiție. Adică, amica mea care făcea ulcer și se bătea cu zombie ca să facă sarmale își dorea, pe bune, să respecte această tradiție anul ăsta? Chiar TREBUIA să o facă?

Dacă găsim plăcere în efortul de a respecta o tradiție, un post, o convenție socială, poate ar fi bine să o facem și să ne bucurăm de acele momente. Dar, dacă ajungem să facem lucrurile doar pentru că ”toată lumea” le face, mai cred că este de datoria noastră să ne întrebăm dacă acel lucru este atât de important pentru noi și pentru cei din jurul nostru, să descoperim că putem alege și că argumentul mulțimii nu este suficient. Altfel, este doar efort irosit degeaba pentru un ”toată lumea” impersonal.

Anul ăsta, i-am întrebat pe cei din casă dacă vor sarmale. Nu au fost doritori, așa că nu voi face (și nici nu voi ruga pe nimeni să facă) sarmale, chiar dacă toată lumea mănâncă sarmale de Crăciun și așa este tradiția. Anul ăsta, de Crăciun, o să mâncăm creveți și sushi, pentru că așa avem noi chef.

Sărbători fericite și fără alergătură!

_

Articol de pe blogul lui Andrei Samoil, www.andreisamoil.ro.

0 Comments

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*