Cheia succesului

Mulți caută cheia succesului iar unii au început să mă întrebe pe mine de asta (dintr-un motiv sau altul). Nu știu ce să le răspund. Nu cred că posed acest gen de răspunsuri dar intuiesc că rețeta succesului are legătură cu determinarea și perseverența.

Cred ca orice tip de atuuri am avea (sau dimpotrivă, ne-ar lipsi), orice tip de inteligență, orice talente și aptitudini, dacă ar fi să găsesc o constantă care de cele mai multe ori garantează succesul în orice domeniu și activitate, aceasta ar fi determinarea și perseverența.

12196112_689123364556667_7742009387807454325_nAm fost inspirat să scriu acest articol de Tudor, un băiat de 10 ani care, de câțiva ani, este nelipsit în taberele noastre.

Tudor are frică de înălțime. Grav. Cu tot ce implică asta: înmuiat picioarele, gol în stomac, panică. Și totuși se luptă cu această frică.

În această toamnă, într-una din taberele noastre, trebuia să cațere un perete de aproximativ 12 metri (asigurat de jos, în coardă, pe o manșă simplă). De fapt, nu trebuia să facă nimic. Putea să spună că nu vrea și nu îl forța nimeni.

Eu eram la asigurare.

Și urcă Tudor voinicește, ajunge destul de ușor la jumătatea peretelui, se uită în jos după o priză și se blochează. Începe să plângă: “Andrei, m-am uitat în jos și mi s-a făcut frică... bâââââââzz!!!” Îi spun să stea, să se liniștească. Îi spun să nu se mai uite în jos ci să se concentreze la prize, îi spun că se descurcă minunat. Mai încercă să ia două prize dar este crispat tot și nu mai are curajul de la început. Îmi spune că vrea să renunțe, să îl dau jos.

20150417-IMG_3112Până îl cobor, nu mai plânge. Când ajunge jos are lacrimi uscate pe obraji dar gâfâie de emoție. Înainte să îi dau jos hamul, mă întreabă dacă mai poate încerca o dată. Îi spun să aștepte să urce cei care stăteau la rând și apoi o să îl las să urce. Se așează pe o piatră, și se uită. Observă traseul, este atent la ceilalți și, când îi vine din nou rândul, este din nou determinat. De data asta urcă ușor, fluent, cu curaj.

Haosul începe când mai are un sfert din traseu: “Andrei, iar m-am uitat în jos și mi s-a făcut frică!!!” De data asta, însă, îl simt furios și, în același timp, hotărât. Îi dau câteva indicații, îi arăt că sunt alături de el.

Se întinde după o priză. Alunecă. Îl țin bine și se reașează pe perete. Îl aud cum gâfâie și știu că plânge deși este cu spatele la mine. Se întinde să mai ia o priză, apoi încă una. Răcnește de draci. Vede că merge și prinde curaj. Încă două mișcări și ajunge la final. A reușit.

Îl țin puțin sus ca să savureze momentul. Gâfâie și nu știe dacă să râdă sau să plângă. Îl cobor încet și, când ajunge jos, are ochii umezi, este încă puțin încruntat, respiră sacadat și văd că are tot pieptul tricoului ud de lacrimi. Ultimul sfert al traseului l-a urcat plângând și răcnind, dar fără să renunțe. Îmi vine să îl iau în brațe și știu că nu îi pot explica exact cât de mult mă inspiră în acel moment și cât de mult îl admir. Are doar 10 ani…

Tudor a venit în acest an în tabăra de cățărare, Tudor vine să schieze pe pârtii negre, Tudor a sărit în apă de la o înălțime de patru metri, Tudor intuiește că are o frână în ceea ce privește înălțimea dar se tot împinge să treacă peste ea. Își forțează limitele.

Deci, lecția lui Tudor este că, având suficientă determinare și perseverență, putem să facem orice, să compensăm orice greutăți, orice frici sau fobii, să găsim soluții la orice probleme. Asta cred că este cheia succesului.

10416616_482173358585003_7436494395054166484_n

 

Articol preluat de pe blogul personal al lui Andrei, www.andreisamoil.ro.

0 Comments

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*