Cine este de vină?

Eu sunt de vină! Și îmi pare tare rău!

Era mai demult un banc: Se făcea că un tip murise și ajunsese în iad. Acolo, Diavolul îi făcea turul de onoare și îi arăta mai multe cazane. Se organizase bine. Împărțise sufletele chinuite pe cazane, în funcție de naționalități. Ajung ei la un cazan în care fierbeau unii și stăteau de pază doi draci. ”Aici sunt italienii, vezi? Și ăștia doi draci au grijă să îi arunce înapoi pe cei care reușesc să se cațere pe ceilalți și să sară afară.” Mai merg ei și ajung la un cazan la care stăteau de pază patru draci. ”Aici sunt nemții, vezi? Ăștia se organizează mai bine și sar mai mulți afară în același timp. Îi ajută cei de jos. Aici este nevoie de patru draci.” Mai merg ei și ajung la un cazan care nu era păzit de nimeni. ”Și aici? Aici nu stă nimeni de pază?” întrebă omul. ”Nu e nevoie. Aici fierb românii. Cum încearcă unul să iasă, îl trag ceilalți înapoi.”

Am tot văzut cum cei din jurul meu trec, pe rând, prin etapele suferinței, cum trec de la negare, la furie și apoi la o negociere depresivă. Undeva în această zonă, am văzut zilele trecute cum toată lumea caută cu furie un vinovat pentru criza actuală: Diaspora este de vină, că ne-au adus virusul! Politicienii sunt de vină, că nu au luat măsuri mai bune! Oamenii sunt de vină, că nu respectă măsurile! Alți oameni sunt de vină, că sunt prea panicoși! Doctorii sunt de vină, că demisionează! Alți doctori sunt de vină că nu au demisionat sau nu au luat atitudine mai din timp! Chinezii sunt de vină! Americanii sunt de vină!

La ce bun? La ce bun să căutăm acum vinovatul? Ne ușurează viața? O să ne simțim mai bine dacă avem pe cine să urâm din măduva oaselor pentru suferința noastră de acum? Pe bune? Adică poate o să ne simțim mai bine dacă găsim pe cineva  căruia să-i punem în cârcă vina pentru supărarea noastră, dar o să fie o alinare de doar câteva minute. Apoi vom rămâne cu amarul și veninul toxic acumulat și tot nu vom fi rezolvat nimic. Mulți oameni mult mai deștepți decât mine (unii psihoterapeuți, alții filosofi) au ajuns la concluzia că răzbunarea nu crează eliberarea și catharsisul la care ne așteptăm. Este doar o impresie. Și atunci, la ce bun?

Așa că am început să mă gândesc: Dacă tot îmi vine (și mie) să găsesc un vinovat, atunci cred că eu sunt de vină. Serios. Și nu este doar o metaforă. Eu sunt de vină:

Eu sunt de vină că acum vreo opt ani nu am votat. Eu sunt de vină pentru că am dat șpagă la doctor. Eu sunt de vină pentru că am dat șpagă unui polițist ca să nu îmi dea o amendă pentru viteză. Eu sunt de vină pentru că atunci când am văzut șpăgi, șușanele și aranjamente prin primărie nu m-am luptat să le dau în vileag și mi-am văzut de viața mea. Sunt de vină că nu am penalizat suficient de dur prostia și indolența. Sunt vinovat că nu am fost mai deștept sau mai determinat să construiesc un proiect educațional mai mare, care să atingă și să formeze mai mulți oameni. Sunt de vină că nu m-am apucat de asta mai devreme. Eu sunt clar de vină că nu am luat atitudine atunci când i-am văzut pe alții cum încalcă legea. Eu sunt de vină că, acum doi ani, când am prins doi hoți de biciclete, am chemat poliția și nu i-am bătut să-i las în sânge pe scara blocului. Sunt vinovat că nu am citit mai mult. Sunt vinovat că nu am învățat mai mult și nu am știut mai bine cum să dau mai departe ce am învățat. Eu sunt de vină că nu am intrat în politică și, atunci când mi s-a propus o funcție publică, am refuzat, scârbit fiind de corupția, noroiul și lăturile din acea instituție. Eu sunt de vină că nu am avut ouăle să devin activist sau partizan”Una mattina mi sono alzato, E ho trovato l’invasor”

Eu sunt de vină! Na, poate acum e mai bine. Eu sunt de vină pentru că nu suntem bine pregătiți în fața acestei crize și suferim toți. Îmi pare rău! Dacă aș ști și aș putea, m-aș întoarce în timp să-mi dau una peste ceafă și să-mi dau singur un șut în fund direcționându-mă pe un drum mai eficient, un drum pe care pot face mai multe. Nu pot. Și îmi pare rău. Și îmi cer iertare.

Promit că o să încerc să nu mai fac!

_

Articol de pe blogul lui Andrei Samoil, www.andreisamoil.ro.