Despre rușine și ce le face ea copiilor – Andrei Samoil

Despre rușine și ce le face ea copiilor – Andrei Samoil

”Să-ți fie rușine! Treci la colț! Toată lumea o să râdă de tine! Nu ți-e jenă? Nu ți-e rușine? Ar trebui să-ți fie!”

Și așa am mai stricat un copil.

Cred că toți cei din generația mea am trecut prin ceva asemănător și este foarte ușor pentru oricine să urmeze tentația de a folosi pârghia rușinii atunci când lucrează cu copii. Este natural să avem pornirea de a face ceea ce am văzut că fac cei de dinaintea noastră. Totuși, astăzi am ajuns să credem că această abordare nu era cea mai bună. Am învățat că, chiar dacă această metodă (odată inoculată) produce rezultate rapide și este foarte eficientă, în timp creează complexe, resentimente, aversiune și frustrări care contrabalansează prea tare rezultatele obținute pe moment.

hamuri-de-siguranta-sure-steps-30960-0

Văzând diverși prieteni cum aleargă disperați după plodul abia-mergător-și-explorator-de-lume-largă să nu cadă, să nu mergă pe trepte, să nu se arunce în cap, să nu mănânce de pe jos sau să nu bea apa de la câine, i-am întrebat de multe ori (jumătate în glumă, jumătate în serios) dacă nu și-ar dori să existe un fel de ham pentru copii, cu o chingă lungă pe care să o poată lega de un obiect fix (un stâlp de exemplu) limitând astfel raza de acțiune a plodului la o suprafață mai ușor de controlat. Ceva de genul acesta.

Nu pot să număr câte priviri reprobatoare mi-au fost întoarse: ”Dar ce, mă, e câine?”, ”Nu vrei să îl pun în lanț?”, ”Să stea așa, ca un câine, pe sârmă! Boule! Lasă că o să ai și tu copii și mai vorbim atunci!” Totuși, doar câteva minute mai târziu, părintele îi spune copilului ”Hai să punem chiloțeii, este rușine să te vadă lumea fără ei.”

Sigur, eu mă amuzam copios de reacțiile mamelor înfuriate de imbecilitatea mea dar abia mai târziu am realizat că aici se ascunde o analogie foarte interesantă: Dacă educația copiilor este alergatul în spatele lor ca să nu facă prostii sau să se rănească, inocularea sentimentului rușinii este ca o zgardă cu țepi (la interior) montată strâns pe gâtul copilului și cu o lesă scurtă. Sigur, este foarte eficientă și comodă pentru părintele sau profesorul care vrea liniște și disciplină. O singură amenințare cu colțul rușinii, pălăria de ”dunce” sau cu scosul la tablă în fața clasei ca să râdă toți de neștiința obraznicului este suficientă ca să trimită fiori pe șira spinării celui vizat. Și este liniște.

Dunce

Dar spiritul și încrederea în sine a copilului este profund marcată.

La fel ca zgarda cu țepi, rușinea lasă răni adânci în cel ce o poartă. Poate că rușinea va da naștere unei fobii de a vorbi în public. Cunoaștem toți numeroase exemple de oameni care nu au mai desenat sau nu au mai cântat după ce au fost făcuți de rușine de profesori, părinți, frați mai mari sau alte figuri autoritare. Poate rușinea ne va crea o puternică frică de a greși. Iar dacă nu ne vom îngădui să și greșim, atunci nu vom mai putea progresa. Chiar și în Biblie, rușinea este semnul că Adam și Eva nu își mai găsesc locul în Rai.

Și atunci de ce o folosim? Este mai simplu. Ca o masă la fast-food. Intuim că ne face rău pe termen lung dar rezolvă repede problema. Este mai rapid. Este mai ușor, dar numai dacă nu ne gândim la cel pe care îl rănim.

De aceea, atât în taberele Academiei 1,61 cât și la Shinri Dojo încercăm pe cât posibil să eliminăm rușinea din ecuație. Nu avem colțul rușinii. Nu avem pedepse jenante. Avem, însă, pedepse (deși nu le numim așa). Avem penalizări (în puncte) sau flotări și le numim asumarea rezultatelor mai puțin dezirabile. Penalizările în puncte înseamnă mai puține șanse de a te afla pe podium la sfârșitul taberei. Mai mult, în tabere, de cele mai multe ori, rezultatele cumulate ale membrilor echipelor vorbesc de la sine și nu mai este nevoie de măsuri punitive.

Flotările în dojo se fac pentru vorbit aiurea, pentru prostit (niciodată pentru inabilitatea de a executa o tehnică) și vin în serii binecunoscute, clar definite, ușor de asumat fără a simți rușine. Mai mult, încerc să subliniez de fiecare dată că este un motiv de mândrie pentru cei ce își asumă cu fruntea sus greșelile.

Este incredibil cât de ușor s-au integrat copiii într-un astfel de sistem și cât de liniște este (de cele mai multe ori) în dojo. Iar dacă nu este liniște și chiar toți copiii răcnesc ca după ce au băut un bax de Red Bull și apoi au fost pișcați de streche, atunci facem toți flotări (adică și profesorul) pentru că este clar că am avut și eu contribuția mea la această situație. Dar nu este nimic pentru care să ne fie rușine. Este suficient să fim corecți în a aprecia rezultatele pe care singuri le producem și asta ar trebui să fie singura motivație de care avem nevoie.

Articol preluat de pe blogul personal al lui Andrei, www.andreisamoil.ro.


Deprecated: Function wp_img_tag_add_loading_attr is deprecated since version 6.3.0! Use wp_img_tag_add_loading_optimization_attrs() instead. in /home/x32acdm1/public_html/wp-includes/functions.php on line 6031

Deprecated: Function wp_get_loading_attr_default is deprecated since version 6.3.0! Use wp_get_loading_optimization_attributes() instead. in /home/x32acdm1/public_html/wp-includes/functions.php on line 6031
academia
academia
Articles: 221