Ce facem?

Academia 1,61 este un proiect de educaţie nonformală prin turism de aventură pentru cei ce s-au plictisit să asiste la prezentări şi cursuri pe proiector şi flip-chart și sunt dispuși să iasă din sfera de confort. Noi organizăm tabere, excursii şi activităţi altfel, cu poveste, cu morală, încurajând participanţii să îşi tragă singuri concluziile şi să înveţe prin experienţele avute împreună cu noi. Indiferent dacă este vorba de tabere de supravieţuire, excursii la schi, cursuri SCUBA  sau tabere de creaţie, încercăm să facem un program cât mai interesant, care să le dezvolte participanţilor inteligenţa cognitivă, emoţională şi socială.

Ce înseamnă Academia 1,61?

Ne numim  “academie” pentru că suntem destinaţi doar celor care vor să se perfecţioneze, să înveţe mai mult decât minimum necesar, celor care sunt însetaţi de cunoastere şi experienţe inedite.

De ce '1.61'?

Numărul 1,61 este numărul lui Fibonacci – un renascentist ce a descoperit şi a evidenţiat Proporţia de Aur. Acest număr descrie un raport perfect ce a fost ulterior considerat ca fiind esenţa frumosului. Practic, acest raport se regăseşte peste tot în natură: în dispunerea seminţelor  pe orice con de brad, în progresia şi ramificarea crengilor copacilor, în dispunerea frunzelor pe tulpină, în dispunerea seminţelor de floarea soarelui. Mai mult, ochiul nostru a învăţat să considere frumos, perfect, natural, orice formă care se apropie de această proporţie, căutând acest raport chiar şi în fizionomia chipurilor.

Astfel, suntem 1,61 pentru că suntem în căutarea frumosului, a perfectului natural, a proporţiei de aur, pentru că ne propunem să scoatem la iveală frumosul pe care fiecare îl are în interior şi să îl punem în valoare cât mai bine.

Care este metoda noastră?

Metoda noastră este de învăţare prin aplicare, încercând să ne punem “studenţii” în situaţii în care să fie nevoiţi să îşi pună probleme, să se obişnuiască să interacţioneze cu alţii, să îşi găsescă locul în grup şi să işi fixeze tehnicile demonstrate prin execuţie şi prin aplicare practică, toate acestea într-un mediu atent controlat, în permanentă supraveghere profesionistă.

În cadrul activităţilor noastre, de cele mai multe ori este creat câte un cadru imaginar, o poveste interesantă, în care participanţii devin personaje şi urmeaza firul sinuos pe care sunt aşezate atelierele şi activităţile. Morala poveştii este evidenţiată la sfârşitul taberei, prin discuţii libere între participanţi, punând accent pe înţelegerea acesteia şi pe modul în care poate fi aplicată în viaţa de zi cu zi.