Un necesar șut în fund

Alexandra trebuia să fie judecător. Mai avea un examen. Învățase mult. Citise tomuri, memorase legi și se pregătea de examen.

Apoi, verișoara ei a descoperit că are cancer osos când șoldul ei a cedat și s-a rupt la un simplu pas făcut în casă.

Alex și-a asumat atunci să aibă grijă de ea, să o ajute în spital, să-i fie alături. Și nu a fost ușor. Mi-e greu să-mi imaginez filmul de groază pe care l-a văzut. Mi se strânge stomacul numai imaginându-mi cum este să ai grijă de cineva care suferă astfel. Dar pentru Alex a fost bine.

A fost un crud și nedrept șut în fund care a generat un pas înainte, de care acum se bucură. (Nu de șut, ci de pas.) După șocul și greutatea de a avea grijă de o rudă astfel bolnavă, după poveștile horror din spitale, după operații, complicații și experiențe care, dacă le auzi, îți ridică părul pe ceafă, Alex a tras o concluzie la care foarte puțini reușesc să ajungă: Ea s-a uitat la verișoara ei de 40 de ani, ce lucrase până atunci pe brânci într-o corporație și a văzut că anii de muncă, sacrificii, nopți nedormite și stress la niveluri maxime i-au permis, din păcate, doar să aibă banii necesari să-și trateze un cancer osos generalizat ceva mai bine decât alții. Și atât.

Practic, anii de muncă din spatele biroului i-au dat doar banii cu care să cumpere niște tratamente ceva mai scumpe și cu rezultate discutabil mai bune. Așa că Alex și-a tras concluzia: ea vrea să trăiască!

Ea și-a dat seama că peste ani, înainte să părăsească această lume nu-și va mai aminti de tomurile și legile învățate, nu vor mai conta cazurile pe care le-ar fi judecat, nu-și va aminti decât cu strângere de inimă de biroul în spatele căruia ar fi muncit ani la rând și va uita repede filmul văzut miercuri seara, pe jumătate adormită, după ce ar fi venit de la serviciu. Nimic din toate astea nu vor mai conta. Mai degrabă, crede ea, își va aminti o aventură, o seară la foc, lângă un cort, o cădere în coardă pe un perete, un traseu spectaculos, un copil pe care l-a învățat ceva, un curs interesant, sau niște prieteni cu care să le poată împărtăși pe toate de mai sus. Așa că ne-a scris.

A renunțat la magistratură, a renunțat să mai învețe legi și, acum câteva luni, ne-a întrebat dacă o primim în echipa Academia 1,61.

Acum Alex este trainer în echipa noastră. A făcut cursuri, a început să se formeze în alt domeniu decât până acum, a început să se antreneze. Alex încă învață, dar acum învață ceva ce îi place, ceva ce, spune ea, i se potrivește mai bine și îi face plăcere. Acum, Alex spune că simte că trăiește: Asta a simțit nevoia să ne spună după memorabila drumeție peste trei munțipe care am făcut-o împreună în vara asta:

Ce am învățat eu de la Alex este că este foarte greu să te hotărăști să faci ce-ți place și să-ți găsești propriul drum. Uneori, fiind blocați pe făgașul pe care ni l-a ales viața, ne este aproape imposibil și, de cele mai multe ori, suntem îngroziți să luăm în considerare alternativa de a ne reorienta pentru a merge într-o direcție și pe un domeniu care este destul de probabil să ne facă mai fericiți.

”Da, mi-ar plăcea și mie să călătoresc, să-mi iau un an sabatic, dar mi-e frică să nu am probleme în a-mi găsi un loc de muncă atunci când mă întorc.”

”Da, mi-ar plăcea să-mi deschid o afacere și probabil aș face-o bine, dar mi-e prea frică să renunț la confortul salariului care vine lună de lună.”

”Mi-e teamă să migrez spre alt domeniu decât cel în care am făcut facultatea… Cum să renunț la atâția ani de studiu?”

Dar asta, cred eu, este doar o capcană. Așa funcționează societatea actuală: Fă o școală bună, să-ți păstrezi opțiunile. Fă un liceu bun, pe ce pare că ai talent (real sau uman). Apoi nu te mai schimbi că este prea greu. Fă o facultate pe care o alegi în funcție de ce îți spun părinții și în funcție de aptitudinile pe care le ai înainte de examen. Doar nu o să rămâi pe afară… Trebuie să faci facultate! Apoi, ești pe făgașul facultății: Doar nu ai învățat atâta ca să nu profesezi în domeniul pe care ți l-ai ales! Apoi, stai ani de zile pe un post, pe un domeniu și doar nu o să te reorientezi acum, după ce abia te-ai dumirit ce este cu meseria asta. Dacă mai ai și datoria unui credit luat în școală sau ulterior, ești deja un caz clasat. Vei rugini în acel post indiferent dacă ești sau nu fericit.

Dar unde în cele de mai sus te-a întrebat cineva ce-ți place, ce-ți dorești să faci, ce meserie ai vrea să alegi? Și, chiar dacă te-a întrebat cineva și ai ales prost (că la 18 ani este foarte posibil să fi ales impulsiv și greșit), de ce nu ai avea voie să o schimbi?

Uneori, aparent, ne trebuie un șut în fund, un salt în gol, sau un cancer al unei persoane dragi ca să prindem curajul să ne revendicăm fericirea și să urmăm drumul pe care ni-l dorim de fapt.

Până la urmă, nu cumva avem cu toții o datorie și o responsabilitate de a fi (sau a deveni)fericiți și a face ce ne place în viața asta scurtă? 

_

Articol de pe blogul lui Andrei Samoil, www.andreisamoil.ro.

0 Comments

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*