De fapt, ce putem învăța într-o tabără de schi?

Chiar așa! Trimitem copilul în tabără, plătim niște bani, stăm acasă cu frică, speriați că este singur, că poate nu se descurcă, sperăm să nu se accidenteze, dar cel mic cu ce ar trebui să se întoarcă? Ce este de învățat într-o tabără de schi?

Să schieze, evident, dar numai atât? Și, oricum,  cum se măsoară acest ”a învățat să schieze”? De unde știm noi dacă tabăra a fost una bună, una utilă? Cum măsurăm rezultatele programului?

Este incredibil cât de greu ne este să comunicăm, să transmitem sau să povestim exact ce facem în taberele noastre. În special în cele de schi. Accepțiunea generală este că cei mici (și de multe ori nu foarte mici) pleacă în tabără, stau pe pârtie, se distrează și vin acasă. Mulți părinți nu au nevoie să știe mai mult. Dar, deși accepțiunea de mai sus este perfect adevărată, este și (uneori) superficială.

Nu știu alții cum organizează tabere de schi, dar, la noi, taberele de schi (și snowboard) nu sunt despre schi și nici despre snowboard. Da, așa este, cum am scris mai sus: Nu prea ne interesează ce performanțe au participanții noștri la schi. Pentru că nu ne interesează decât în secundar să îi învățăm să schieze. În schimb ne interesează să îi învățăm despre virtuți, să le cultivăm dorința de a urmări valori, să îi ajutăm să crească, să se dezvolte și să devină mai puternici.

Da, știu, multe cuvinte pompoase și limbaj de lemn. Poate pot exprima ceva mai clar așa: În taberele organizate de noi nu ne interesează performanța pe pârtie la finalul programului, dar ne interesează progresul. Nu ne interesează dacă, la sfârșit, participantul se înscrie în șabloanele ”începător”, ”intermediar” sau ”avansat”, ci ne interesează câte puncte de progres a acumulat. La începutul programului, toți participanții sunt evaluați și primesc un scor, de la 1 la 100 de puncte. În ultima zi pe pârtie, participanții sunt evaluați din nou și primesc alt scor. Diferența dintre cele doua arată progresul și doar acela este important și se transformă în puncte de clasament. Astfel, dacă participanții caută progres, caută să învețe, atunci ei caută automat să învețe să învețe, învață să explice, să fie determinați, să caute perfecționarea, să devină mai buni (nu doar să se distreze) și să se autoevalueze. Acestea credem că sunt cu adevărat valoroase, iar schiul, ca activitate, este doar o unealtă folosită pentru deprinderea acestora.

Dacă motivul pentru care cel mic pleacă în tabără este unul social, să învețe să interacționeze în grup, cred că și aici este nevoie de ghidare. În loc să lăsăm participanții să-și ocupe timpul liber cum cred ei, să lăsăm dinamica de grup să evolueze liber, găsim mult mai eficient (și distractiv) să îi lăsăm să se împartă în echipe și să propunem jocuri, ateliere, exerciții și concursuri de grup din care să învețe despre gestionarea timpului, despre tipologii comportamentale, argumentație și dezbateri, etică, virtuți, logică, sinergie, imaginație, leadership, comunicare și multe altele. Întotdeauna încercăm să nu facem taberele doar despre pârtie și cristiane ci să mai aducem o componentă adițională. Anii trecuți am avut tabere despre cum spunem povești grupurilor mari de ascultători, ghidați de ”Micul Prinț”. Am mai vorbit despre virtuți, ghidați de Yeti – un personaj imaginar care avea toate virtuțile din lume, dar nu reușea să se integreze în societatea capitalisto-consumeristă din secolul nostru. Altă dată am vorbit despre acceptare și mecanisme ingroup-outgroup privind modelul replicanților din Blade Runner, iar una din cele mai puternice programe organizate a fost când, analizând situații de supraviețuire, am conștientizat mentalitățile fixe și pe cele de creștere (mindset), așa cum au fost explicate în studiul lui Carol Dweck. Niciodată nu a fost doar despre schi și snowboard, dar de fiecare dată s-a lăsat cu momente de conștientizare și de ”aha” prin schi, snowboard și exerciții pe pârtie.

Astfel, cred că este important să învățăm prin schi și altceva decât cum să facem întoarceri eficient și rapid. Până la urmă, obiectivul unei tabere nu ar trebui să fie să scoată profesioniști și performeri care să participe la olimpiadă. Pentru asta, sunt bune stagiile sportive de pregătire, dar asta este o cu totul altă mâncare de pește.

Până la urmă, o săptămână de distracție pe pârtii poate fi doar despre asta, despre distracție, dar poate fi și mult mai mult, fără a o exclude pe prima. Voi ce alegeți?

_

Articol de pe blogul lui Andrei Samoil, www.andreisamoil.ro.