NONFORMALII ne iau la întrebări despre educația non-formală

Care sunt activitatile propuse de voi? Care sunt valorile acestui proiect?
Pe scurt, noi incercam sa le deschidem mintea participantilor – copii, adolescenti sau adulti. Incercam sa ii facem sa isi structureze informatia (mai degraba decat doar sa o inmagazineze) si sa vada ca doar asa o pot aplica eficient. Practic, noi le predam ceva, de la tehnici de supravietuire solitara pana la cursuri SCUBA, fotografie, orientare sau alpinism, iar ei apoi trec printr-o serie de probe amuzante unde sunt nevoiti sa aplice direct ceea ce au invatat pentru a atinge obiectivele. Toate aceste probe sunt puse intr-o poveste, intr-un cadru imaginar ce se intinde pe toata durata activitatii, iar astfel mintea participantilor nu mai sta la proba in sine sau la tehnica aplicata, ci la poveste, devenind mai relaxati, mai putin crispati, ajungand sa invete si sa asimileze notiunile mult mai usor.
Noi vrem sa ne departam cumva de structura clasica de predare urmata de examen, vrem sa cream un mediu amuzant, prietenos, de joaca, in care participantii nici macar sa nu realizeze ca li se preda ceva, ci sa li se para ca se joaca, se distreaza, abia apoi constatand cat de mult au invatat.

Ce metode de educatie non-formala folositi?
In activitatile noastre punem mult accent pe “peer-education” sau tehnica prin care participantii ajung sa isi predea unii altora diversele tehnici, in acelasi timp ajungand sa si le fixeze si sa si le structureze singuri. Astfel, se rupe inclusiv bariera profesor – elev si invatarea se produce usor, natural si pe limba lor.
Pe de alta parte, povestea ce formeaza cadrul nostru imaginar, ii impinge pe protagonistii actiunilor noastre intr-un joc de rol, ei ajungand sa preia sau sa copieze principiile si obiectivele personajelor. Astfel, ei devin chiar cavaleri neinfricati ce cauta sa curete lumea de fortele raului, astronauti – ambasadori ai umanitatii – care se lupta pentru salvarea planetei in incercarea de a stabili relatii de convietuire pasnica cu alte specii, sau spioni si luptatori de gherila ce trebuie sa aleaga intre obiective si principii.
Tot cadrul imaginar ne da posibilitatea folosirii altei metode foarte puternice si anume atelierele de dezbateri. In cadrul acestor discutii libere sunt propuse si moderate diverse teme de etica, sociale, civice, de imaginatie sau de logica, participantii trebuind sa isi argumenteze punctele de vedere in fata celorlalti, sa inteleaga retorica adversarilor ca sa o poata combate si sa nu se piarda cand sunt nevoiti sa duca o discutie sau o disputa in public.
O alta metoda foarte utila este lucrul in echipa si formarea echipelor de participanti dupa anumite criterii. Ajutati de psihoterapeutul nostru ce ne insoteste la toate activitatile desemnam echipele concurente in asa fel incat ele sa fie echilibrate si sa se produca o legatura intre membrii acestora. Astfel, participantii ajung sa invete unii de la altii, sa devina mai motivati, mai atenti cu cei din jur si sunt sprijiniti sa isi gaseasca locul potrivit si utilitatea in echipa si in societate.
Nu in ultimul rand, punem mult accent pe invatarea informala, prin experienta, ghidand studentii spre a face tot felul de activitati, de a incerca sa iasa din sfera de confort si astfel de a-si pune probleme si de a acumula cunostinte noi.

Ce anume functioneaza la copii si ce anume functioneaza la adulti?
Desi asa s-ar putea crede, aplicand aceasta abordare de invatare prin joaca si prin aplicatii directe, diferentele dintre copii si adulti nu sunt foarte mari. Asta se intampla in mare masura pentru ca adultii, de cele mai multe ori sunt foarte incantati sa redescopere bucuriile copilariei, vechile jocuri si intra foarte repede in activitati si in program. Totusi, ca regula, la copii trebuie pus mai mult accent pe modelul fizic, pe copierea miscarii sau a tehnicii executate de cel din fata, in timp ce adultii au nevoie predominant de explicatii ce completeaza demonstratia practica. La adulti punem mai mult accent pe vizualizarea mecanismului si a tehnicii demonstrate, in timp ce copiilor le aratam direct cum se face, iar ei sunt foarte buni la a ne copia sau a ne imita actiunile.

Credeti ca oamenii pleaca schimbati dintr-o experienta Academia 1,61?
Asta ar fi tinta noastra. Sigur ca o schimbare majora nu se poate produce intr-o actiune de cateva zile sau o saptamana, dar, de multe ori, este suficient ca participantii sa ajunga doar sa isi puna diverse probleme si intrebari, ajungand abia apoi ca notiunile acumulate sa se sedimenteze si sa produca o schimbare. Noi suntem bucurosi daca participantii pleaca de la noi cu cateva teme de gandire pentru ca astea sunt semintele care, odata plantate, mai devreme sau mai tarziu, vor prinde si vor rasari.

Ce planuri de viitor aveti?
Pentru moment planuim sa cream o comunitate de oameni care apreciaza activitatile noastre si doresc sa invete si sa creasca alaturi de noi. Acum cautam membri noi si incercam sa popularizam cat mai mult miscarea noastra.
De asemenea, dorim sa punem la punct un program de activitati si sa le identificam pe cele dorite, cautate si eficiente pentru a pune accent pe acestea si a le dezvolta mai mult. In acest sens am elaborat in avans tot programul pentru anul 2013 si l-am postat pe pagina noastra de web astfel incat oricine poate sa isi faca planurile si sa isi poata selecta programele preferate.

Ce mesaj le transmiteti celor care vor sa faca educatie non-formala in cadrul scolilor, institutiilor, ONG-urilor?
Credem ca aceasta metoda, de educatie non-formala, nu va inlocui integral educatia clasica, dar ar trebui gandita ca esentiala si complementara acesteia. Este esential ca studentii sa vizualizeze aplicatia practica a ceea ce li se preda, sa vada singuri cum se pot folosi lucrurile invatate si sa fie adusi in punctul in care isi pun singuri probleme si experimenteaza. Mai mult, am descoperit ca lucrul in grup, atelierele interactive sunt prea putin folosite, desi produc rezultate foarte bune ajutand la fixarea si structurarea informatiei. Astfel, noi vedem in educatia non-formala o unealta foarte utila in formarea caracterului, a mintii si a psihicului participantilor.

Tot un nonformal: Andrei Samoil.

Articol preluat de pe www.nonformalii.ro


Deprecated: Function wp_img_tag_add_loading_attr is deprecated since version 6.3.0! Use wp_img_tag_add_loading_optimization_attrs() instead. in /home/x32acdm1/public_html/wp-includes/functions.php on line 6078

Deprecated: Function wp_get_loading_attr_default is deprecated since version 6.3.0! Use wp_get_loading_optimization_attributes() instead. in /home/x32acdm1/public_html/wp-includes/functions.php on line 6078
academia
academia
Articles: 221