Am crezut că era voie să furăm… – Andrei Samoil
Am fost în tabără… Din nou.
Cu 21 de copii, în Piatra Craiului. Am încercat să îi învățăm cum este cu mersul la munte. În mare, ne-a ieșit. Copiii au învățat cum să se orienteze, cum să-și plănuiască corect o drumeție, cum să citească marcaje, să își facă bagajul, prim-ajutor, noduri, cum să facă focul și alte chestii haioase și intersante. Dar nu despre asta este povestea.
Tabăra a avut ca temă ”Legendele Olimpului”, cu zei, eroi, oracolul din Delphi și încercări câte și mai câte.
În stilul nostru tradițional, în penultima zi, am abătut asupra participanților năpasta unui ”wide-game” – un joc complex, interactiv, pe echipe, cu probe, obiective și poveste, dar care se desfășoară pe toată perioada zilei, numai afară și cu resurse minime pentru supraviețuire, accesul în cabană fiind restricționat.
În acest caz, am împărțit copiii în patru echipe egale, le-am dat câte 300 de euro fiecăruia (Bani de Monopoly) și le-am zis că totul costă: Educația costă – dacă voiau să îi învățăm cum să facă un adăpost, plăteau. Materialele costă – dacă voiau sfoară sau folie pentru adăpost trebuiau să plătească. Chiar și mâncarea costă. O lipie era 5 euro.
Jocul a durat doar 10 ore și câștiga la sfârșit echipa care avea cei mai mulți bani. Scurt, simplu, verificabil. Ca în viață.
Dar asta nu era tot. Spre sfârșitul jocului, m-am dus la una dintre echipe și le-am vândut o gogoașă (la figurat): Le-am zis că mi-a plăcut cum au jucat și vreau să îi ajut. Dar cum nu pot să le dau mai mulți bani, le dau un indiciu și le spun unde am văzut că își ascunde banii o echipă adversă. Și le-am spus.
Banii din ascunzătoare erau de fapt puși de noi cu ceva timp înainte și erau marcați. Am vândut aceeași gogoașă tuturor echipelor (cu ascunzători diferite). Practic, i-am pus la încercare.
La sfârșit, am văzut cine a luat banii și cine nu. Din patru echipe, trei au decis să joace cinstit și una să fure.
Și atunci le-am spus legenda lui Hercule, pe când venea de la oracolul din Delphi și mergea spre Euristeu și cele douăsprezece munci ale sale. Se făcea că, pe drum, Hercule se întâlnește la o răscruce cu două femei ce îl ademenesc fiecare pe drumul ei. Una îi promite plăceri, bogății și satisfacerea dorințelor dar o moarte în singurătate, uitat de lume, iar cealaltă îi promite o viață plină de greutăți și suferință, o viață dură dar eroică și dăinuirea în amintirea și admirația tuturor, mult după moartea sa. Cele două femei erau Desfrânarea și Virtutea. Și atunci, le spuneam copiilor, fiecare are de făcut această alegere de multe ori în viață și fiecare ar trebui să fie, până la urmă, împăcat cu alegerea pe care o face.
Bineînțeles, banii marcați nu îi puneam la socoteala finală, ba dimpotrivă.
Și atunci, liderul echipei care a ales să fure, mi-a spus ceva foarte tare: ”Andrei, dar noi am crezut că este parte din regulile jocului că putem să furăm”.
I-am explicat că nicăieri nu am scris sau spus așa ceva și că asta a fost doar presupunerea echipei lui. I-am mai zis că le-am întins tuturor o capcană, că le-am dat tuturor ocazia să fure, dar nu le-am spus că este frumos să fure sau că este etic să fure. I-am mai explicat că un joc este una și principiile etice sunt alta și uneori se contrazic, ca în cazul de față, iar atunci fiecare are o alegere personală de făcut.
Dar, după ce am terminat de vorbit, m-am prins eu singur de altceva. Exact asta facem noi, cu toții: În educația informală și în formarea indirectă a celor din jurul nostru, transmitem exact acest gen de mesaje contradictorii.
”Nu este OK să furi! Dar, dacă intri pe Pirate Bay, găsești acolo orice film vrei.”
”Nu este OK să minți! Dar, dacă întârzii la întâlnire, bagă și tu o scuză. Zi că ai făcut pană…”
”Nu este OK să înșeli! Dar uite că te place fata din colțul barului. Hai bă, nu fi băbălău, du-te și vorbește cu ea!”
”Unde dracu’ ai învățat să vorbești așa urât?”
”Nu este bine să fii ipocrit sau lingău! Dar uite ce frumoasă este mașina/casa/nevasta corporatistului care a ajuns în funcție de conducere și este murdar de maro pe nas.”
Și atunci, până la urmă, pe drumul căreia dintre cele două femei trebuia noi să mergem?
Articol preluat de pe blogul personal al lui Andrei, www.andreisamoil.ro.
