No pain, no gain! – Andrei Samoil
Anul acesta am avut două tabere mai speciale: Am avut o tabără de SCUBA Diving și o tabără pe care noi o numim ”Aventura Verii”.
În tabăra de SCUBA Diving am mers la mare, în Vamă, ne-am cazat la un hotel drăguț, sigur, fără băute, droguri și petrecăreți, dar cu piscină, restaurant, băi curate și tot confortul necesar. Au fost exerciții în apă, sub apă, pe plajă, exerciții de dezvoltare personală și toată lumea și-a luat brevetul de scafandru. A fost tare frumos. Am învățat și fizica gazelor, am învățat să ne scufundăm, am învățat să acordăm prim ajutor, am învățat și despre hedonism, plăceri, pericolele lor și cum să le ponderăm, am și dansat, am și învățat, am mâncat bine, a fost o tabără reușită și relaxantă. A fost bine.
Aventura Verii este o tabără destinată veteranilor programelor noastre, condiția de înscriere fiind să mai fi participat la cel puțin o Tabără de Supraviețuire de Nivel III. În această tabără am făcut pe jos un traseu de 90 de kilometri prin Delta Dunării și pe plajele sălbatice de la nord de Vadu (mult mai la nord de Năvodari). Practic, am mers prin zonele sălbatice și prea puțin cunoscute și populate ale Dobrogei. Acolo au fost mărăcini, stuf, spălat în gârla murdară, bătături, pescăruși, apă potabilă foarte puțină, nisip, căldură, bătături, scoici, pelicani, transpirație, soare, apusuri superbe, bătături, țânțari, tăuni, toate felurile de păsări, câini, bătături, țânțari, apă potabilă și mai puțină, umezeală și bătături în interiorul bătăturilor. A fost greu. A fost foarte greu, dar a fost foarte bine.
La SCUBA, tot la mare, grupul a fost OK, a fost drăguț, plăcut, dar nu foarte unit. Era și normal. Toate plăcerile și confortul erau disponibile, la proverbialul bot al calului. În Aventura Verii, la finalul taberei, am ajuns să ne punem corturile într-un camping, la Vadu, într-o livadă de meri, unde aveam baie (BAIE, frate!!!), duș și chiar o piscină micuță. Nu puteai arunca un ac intre participanți, atât de uniți erau, deși nu se cunoșteau toți înainte de tabără.
Îmi amintesc o scenă în care unei fetițe i s-a făcut rău de la căldură și, în timp ce mă ocupam de ea, alți doi participanți i-au desfăcut instantaneu rucsacul și au început să-și împartă lucrurile mai grele din interior, deși nimeni nu le-a spus să facă asta și le era și lor suficient de greu. Mi s-a pus un nod în piept.
La sfârșitul taberei, toți participanții au vrut să primească feedback, în grupul mare, de la toată lumea. V-ați gândit vreodată cum ar fi să primiți feedback de la două zeci de colegi, plus cinci instructori, ÎN PUBLIC? Cei de la Aventura Verii se înghesuiau să o facă, cu zâmbetul pe buze și inima și sufletul deschise.
Și de ce? De unde diferența?
Eu cred că greutățile i-au unit. Fiind nevoiți să îndure împreună căldura, țânțarii și toate celelalte provocări ale unui traseu dificil au devenit foarte conștienți de grup, de cum se pot ajuta unii pe ceilalți și s-au apropiat foarte tare, s-au sprijinit, și-au fost alături, devenind mai mult decât participanți la o tabără, ci devenind un grup unit și omogen în care fiecare a simțit că are un rol, că poate ajuta, că va fi ajutat la nevoie, că este acceptat, integrat și că împărtășește ceva cu ceilalți.
Dacă în tabăra de scufundări piscina era de la început disponibilă, la fel ca și baia, mâncarea caldă la ore fixe, sau dansul de seară la Stuf, în Aventura Verii, momentul în care am ajuns în livada de meri și participanții au început să facă clătite în bucătărioara campingului a fost unul câștigat foarte greu și care avea altă valoare, aducându-ne pe toți împreună.
Iar asta, cred eu, se poate generaliza: Unele dintre cele mai importante lucruri care aduc oamenii împreună și îi unesc sunt experiențele comune și greutățile depășite alături de ceilalți.
Aveam o prietenă care schimba iubiții ca pe șosete: ”Ăla, plescăia la masă”, ”Ăla, nu era bun în pat”, după alt timp ”Ăla, avea o mamă pisăloagă”, mai târziu ”Ăla, nu dansează”, și mai târziu ”Ăla, nu se uită la filmele care îmi plac mie. NU E NICIUNUL PERFECT!!! Bu, hu, hu!!!”. Ce să vezi, fată, trebuie să munciți amândoi pentru relația perfectă. Doh!
Nu există Făt Frumos care să vină să te ia de la corporație călare pe un cal alb. Este și complicat cu calul prin oraș și nici nu are unde să-l parcheze.
Vreți echipă? Treceți prin greutăți împreună. Nu există echipă pe plajă, cu un mojito în mână.
Vrei relație? Depășiți provocări împreună! Fiți atenți unul la altul, ajutați-vă, sprijiniți-vă, împărtășiți-vă temerile, fricile, greutățile și găsiți soluții să le depășiți împreună.
Atunci veți fi uniți și puternici. Atunci veți fi un grup, un cuplu, o unitate, cu încredere, ajutor și istoria unor munți urcați umăr la umăr, sau a unor zeci de kilometri de tropăială prin căldură, prin stuful și bălțile pline de țânțari ale Dobrogei.
_
Articol de pe blogul lui Andrei Samoil, www.andreisamoil.ro.
