Soluții împotriva bullying-ului?
Am o discuție în autocar cu o adolescentă drăguță, la finalul uneia din taberele noastre de schi. Mergem spre aeroport și suntem amândoi bucuroși și încărcați cu amintiri plăcute din tabără. Este inteligentă, determinată, articulată dar uneori retrasă. Este acel gen de copil care înflorește atunci când se simte în largul ei și nu ține morțiș să iasă în evidență. Acum este unul din acele momente și nu îi mai tace gura. Îmi povestește despre cât de stresată era înainte de tabără pentru că nu cunoștea pe nimeni, și cât de bucuroasă este acum că i-a plăcut tare mult grupul, activitățile și atmosfera din excursie. Apoi se schimbă la față, se poticnește puțin și spune:
”Știi, Andrei, nu e întotdeauna așa. Mi-este foarte greu la școală. Mi-e frică… Este un grup de copii care mă tot chinuie și mulți se iau de mine. Nu prea găsesc grupuri ca cel de acum, așa că prefer să stau singură, să citesc și să mă ocup de ce-mi place. Să citesc, să programez, stau mult singură. Mi-e frică. La școală tot fac mișto de mine, pun poze modificate cu mine pe whatsapp… ”
O întreb dacă a spus cuiva și îmi răspunde că a încercat să le zică și părinților și profesorilor dar a fost mult mai rău apoi.
Câteva săptămâni mai târziu, o fetiță mică, de la aikido, îmi spune, de lângă tatăl ei, lăsând privirea în jos, că niște copii de la școală o tot împing, o lovesc și râd de ea. Îi apare o lacrimă în colțul ochilor și zice că nici nu poate să folosească tehnicile pe care le predau în dojo pentru că le-am pus o regulă fermă că nu au voie să aplice pe alții (prieteni, colegi sau cunoscuți) prizele articulare și proiectările pe care învață la sală. Tatăl îmi spune că a vorbit chiar cu părinții copiilor agresori și nu s-a schimbat nimic.
Mă umplu de spume. Mă gândesc la ce aș face eu, dacă aș fi în locul lor.
Să le spun să le rupă capul? Să spele cu ei pe jos? Cred că ar fi iresponsabil. Conflictul ar putea escalada și cineva ar putea fi rănit. Dar oricum cineva este rănit. Cele două fetițe care mi-au împărtășit problemele lor suferă chiar acum. Deja se poate citi frica și crisparea în comportamentul lor. Deja le este foarte greu să vorbească despre asta.
Să le spun să vorbească profesorilor despre problemele lor? Poate ar ajuta. De cele mai multe ori, statistica zice că nu ajută. Mai mult de a-i certa pe agresori în fața clasei, profesorii de la noi de obicei nu fac. Iar asta, într-adevăr, face mai rău. Copiii-agresori simt să se răzbune după acest gen de observație care, să fim serioși, nu îi sperie prea tare.
Să le spun să îi ignore? Ar face-o dacă ar putea… Este cam greu să ignori o poză cu tine, cu un șobolan pe cap, mâncând un emoji de forma unui rahat cu ochi și gură. Chiar este greu de ignorat când poza circulă pe rețelele sociale, pe grupurile închise ale colegilor ”populari” din clasa ta.
Știu, avem de ceva timp o lege antibullying. Dar nu are încă norme de aplicare. Practic, da, este ilegal, dar nu există pedepse pentru cei ce o încalcă. Oricum, conform legii, cam toată treaba și răspunderea este pusă în cârca unităților de învățământ care ar trebui să organizeze consiliere cu toți cei implicați.
Eu le-am recomandat să facă un drum la poliție. Poate am făcut bine, poate am făcut rău… Nu știu. M-am gândit că, dacă ar face o plângere prealabilă (plângere penală) acuzând încălcarea legii ce face referire la ”lovirea sau alte violențe”, la ”hărțuirea cibernetică”, la ”rele tratamente aplicate minorului” sau chiar la ”încăierare” (toate din Noul Cod Penal), poate lucrurile ar căpăta o gravitate aparte care ar descuraja copiii agresori să o comită din nou. Probabil nu o să se lase cu nimic. Probabil nu se va lăsa cu școală de corecție sau cu cine știe ce despăgubiri. Dar, cu siguranță, după formularea unei plângeri prealabile, organele de poliție sunt obligate să audieze copiii-agresori la un loc cu tutorii lor. Mă gândesc că acesta poate fi un semnal de alarmă destul de puternic pentru familiile celor ce găsesc postura de bully ca fiind amuzantă. Poate au loc niste discuții de familie ulterior. Poate chiar niște terapie. Sau poate apare doar o oarecare teamă de a nu mai încălca legea din nou.
Mai jos, poziția poliției:
https://www.politiaromana.ro/ro/stiri-si-media/stiri/nu-ignorati-semnele-cyber-bullying-ului
Indiferent dacă asta ar merge sau nu, și aș fi în situația să fie fiul meu supus unui astfel de tratament, cred că l-aș sfătui să caute, să descopere și să-și dezvolte în el însuși abilitatea de a nu se înfuria când alții sunt răi cu el. Asta ar putea debalansa jocul de putere dintre bully și victimă făcându-l mai puțin amuzant pentru agresor. Altfel, dacă se ajunge la agresiuni fizice și nimic din cele de mai sus nu funcționează, până la urmă cred că l-aș lăsa (și învăța) să spargă nasul cuiva sau chiar să îi rupă mâna. Dar doar în ultimă instanță și având demersul legal deja început.
Nu știu dacă gândesc bine sau nu.
Când eram eu mic, era și atunci bullying. Dar cred că nu îl luam atât de în piept cum o face generația de copii de astăzi. Nu aveam atunci rețele sociale, eram mai brutali, mai combativi și eram mult mai puțin conștienți de trăirile și de latura noastră emoțională decât este generația de astăzi. Astfel, chiar cred că pe ei îi doare ceva mai tare decât ne durea pe noi când ne puneau piedici elevii din anii mai mari.
Altfel, cred că, pentru început, abordarea din filmulețul de mai jos poate fi o soluție foarte bună.
Sunt tare curios alții ce cred.
_
Articol de pe blogul lui Andrei Samoil, www.andreisamoil.ro.
