Date: 29-11-'18 Category:

Taberele de supraviețuire Academia 1,61

Taberele de supraviețuire Academia 1,61 sunt printre cele mai așteptate de copii și cele mai apreciate dintre programele noastre. Am început cu o singură tabără de supraviețuire, însă pe măsură ce am dezvoltat programele ne-am dat seama că ne dorim ca educația non-formală în această direcție să se întâmple treptat.

Anul acesta avem deci 3 tabere de supraviețuire, cu 3 niveluri de dificultate. Dificultatea vine și din cadrul imaginar, dar si din provocarile fizice pe care le au de trecut participanții. De la o tabără cu un cadru imaginar care are ca scop inițierea montană și lucrul în echipă, până la unul care ne provoacă să ne punem probleme reale de etică, luarea deciziilor, comunicare în situații de urgență și nu numai. Bineînțeles, taberele de supraviețuire din vara aceasta se anunță a fi pline de aventură și cunoaștere.

Tabără Supraviețuire (nivel 1), 4-8 iulie 2019

 

Muntele creează caractere. Și le testează. În această vară, chiar voi puteți deveni inițiați în tainele mersului pe munte, în condiții de siguranță și atenție, distrându-vă însă copios în tabăra noastră de inițiere montană pentru adolescenți.

Vom sta la cabană, vom învăța să ne orientăm, să ne facem adăpost de urgență, să facem focul și multe alte tehnici de supraviețuire. Vom învăța ce să ne punem în bagaj, cum să ne organizăm, sau cum să ne îmbrăcăm corect în timp ce ne vom bucura de multe drumeții spectaculoase. Toate acestea intrând într-un mare joc, care ne va ține ocupați toată tabăra și din care vom învăța lucruri noi despre noi și despre ceilalți.

Când?

4-8 iulie 2019

Vârsta

copii și adolescenți peste 9 ani

Dezvoltare personală

Exerciții de cunoaștere și lucru în echipă

Formatori

 

Instructori licențiați

Taxa de participare: 1250 lei

Servicii incluse:

  • 4 nopți cazare la cabana Dragoș Bejan
  • transport
  • 1 masă caldă pe zi
  • Instructori şi ghizi pentru trasee
  • Asistenţă pe traseu
  • Corzi, hamuri şi alte echipamente tehnice specifice
  • Materiale aferente programului (hărţi, diplome etc.)
  • Jocuri de cabană şi ateliere
  • Diplome și premii

 

Vrei să vii cu noi?

Înscrie-te acum!

Informații importante

Pentru rezervarea locului este necesară plata unui avans de 50 % din taxa de participare și completarea fișei de înscriere  pe care o puteti descărca de aici – DOWNLOAD FIȘA DE ÎNSCRIERE.

Locurile se rezervă în ordinea achitării avansului, în limita disponibilității.

Prin plata avansului sau prin completarea Fișei de înscriere participantul confirmă că a citit și a acceptat termenii și condițiile rezervării  și participării la activitate stipulate AICI, indiferent dacă a fost semnat sau nu un act scris.

Echipament obligatoriu: bocanci, sac de dormit, rucsac. Lista completă cu obiectele de pus în bagaj va fi trimisă înainte de plecarea în tabără.

Tabăra este destinată copiilor și adolescenților mai mari de 9 ani.

 

 

Vrei să vii cu noi?

Înscrie-te acum!

Tabăra de supraviețuire nivel 1 - 2018

Ce spun participanții

  • Tabăra de supravietuire Această tabără îți oferă momente unice, de neuitat și, în același timp, te ajută să îți descoperi limitele. În aceste tabere am realizat că viața este mult mai mult decât credem. Viața nu este despre ce bunuri materiale avem, ci despre experiențe și amintiri. Atunci când ești pe munte nimic din tot ce ai acasă nu mai contează.... Acolo sunteți doar tu și natura, iar singurul ajutor de care dispui este felul în care alegi să abordezi situațiile în care ajungi. De ce merg în acest tip de tabere? Taberele acestea mă ajută să mă rup de realitate și de stresul zilnic. Ajung pe munte și uit de teme, cozi infernale, oameni grăbiți și multe altele. De asemenea, grupul are un rol esențial. Oamenii de munte sunt deosebiți. Depășim orice obstacol împreună și parcă nimic nu ne poate sta în cale. Pe munte am cunoscut oameni adevărați care mi-au devenit prieteni foarte buni și care și-au lăsat o amprentă în viața mea. Am învățat multe de la ei și încă am de învățat. Este imposibil să exprim ce înseamnă aceste tabere pentru mine și ce simt când plec cu acești oameni minunați. Tot ce vă pot spune este că această tabără vă schimbă în totalitate și experiența este inegalabilă. P.S.: să nu uităm de serviciile hotelului de 5 miliarde de stele
  • " Mie mi-a placut sudarea legaturilor dintre parinti si copii, dar si faptul ca am cunoscut oameni noi, minunati, impreuna cu care am reusit sa ma intorc in timp, pe vremea cand nu ne trebuiau prea multe pentru a fi fericiti. Am invatat ca niciodata nu este prea tarziu pentru a redeveni adolescent si mi-am reamintit multe lucruri pe care le-am invatat atunci si pe care nu ma mai asteptam sa pot sa le folosesc vreodata (sa ma orientez cu busola, sa fac un soi de alpinism, sa aprind focul cu amnarul, sa trag cu prastia si mai ales sa nu renunt atunci cand corpul imi spune ca este timpul sa ma opresc). Recomand taberele academiei adultilor, tocmai pentru sentimentul de intoarcere in timp pe care l-am trait si care sunt convins ca va fi trait de orice adult care mai are in el o farama de praf magic. Recomand taberele academiei copiilor, pentru ca au nevoie si de altceva decat de tablete, telefoane inteligente si alte device-uri care pretind ca ne fac viata mai frumoasa, dar reusesc sa ne instraineze unii de altii. Si pentru ca fiica mea a descoperit singura ca un leagan de lemn agatat de un brad in varful muntelui, langa o cabana, dupa o drumetie minunata, dar obositoare, este suficient pentru a o face fericita. Daca fiica mea a descoperit acest lucru, sunt sigur ca la fel va face orice copil cu un oarecare spirit de aventura. Recomand taberele academiei familiilor, pentru ca facand echipa parintii si copiii, construind impreuna cortul, dormind impreuna in acelasi cort si ajutandu-se unul pe altul la urcus sau la coboras sau la multitudinea de probe care trebuie sa fie trecute impreuna, se creeaza sau se sudeaza o legatura fantastica. Cred ca exista si un pericol: daca ai facut o data asta, devii dependent. Astepti cu greu urmatoarea data in care vei putea sa o faci din nou. Dar este o dependenta frumoasa si sanatoasa, pe care o doresc tuturor. "
    Rareş Răducanu, 39 ani
  • de 5* - Mi-a plăcut că am lucrat în echipă cu mama. Este o activitate distractivă, înveți lucruri noi și lucrezi împreună cu un părinte.
  • "Impreuna cu prietenii nostri de la Academia 161, invatam lucruri noi, ne aducem aminte ce-am mai uitat pe parcurs si - mai ales - retraim momentele magice ale copilariei. Cu zambetul pe buze, pe tatami, in apa sau pe carari de munte, copiii nostri descopera lumea cu toate ale ei: prietenie, efort, bucurie, greutati, satisfactii, natura, sanatate. "
    Emil Ţicu
  • " Vreau sa va multumesc ca mi-ati oferit prilejul de a participa intr-o astfel de tabara inedita [n.r. - de suraviețuire]. A fost o experienta unica pentru mine dar care s-a dovedit a fi extrem de importanta pentru dezvoltarea mea ca adolescenta. "
    Teodora Bărbunțoiu - 16 ani
  • Am simtit nevoia de a va scrie cateva randuri, pentru ca vreau sa va spun ca Tudor s-a intors multumit, senin, optimist din tabara de ski, cum, poate, nu l-am mai vazut de mult timp. In seara intoarcerii, obosit fiind, in masina pe drumul catre casa, precum si acasa, pregatindu-se pentru culcare, nu contenea sa zambeasca si sa povesteasca despre debate, atacul la persoana si despre ceata psihologica din care l-ar fi scos Andrei, despre faptul ca a reusit sa nu mai fie atat de competitiv si a putut sa se bucure de ski, despre colegii din tabara, cu totii OK. Cu alte cuvinte, ale voastre, adevarata educatie prin experiente inedite.Am fost o mama fericita si va multumesc mult pentru acest lucru.
    Mirela - mama lui Tudor (11 ani)