Date: 18-12-'20 Category:

Liber pe Munte | Transfăgărășan | 9 – 11 aprilie 2021

Vrei să iei din când în când o pauză de la tot ce faci. Îți place muntele, te atrage și simți că îți face bine. Vrei să îl cunoști mai mult, dar fără să aterizezi într-o experiență de supraviețuire. Vrei ca la sfârșit de săptămână să intri în ritmul simplu al muntelui, dar pe care să îl descoperi în ritmul tău, treptat și în siguranță. Care apoi să îți dea încredere să vrei mai mult.

Vino cu noi pe munte să te relaxezi, să te aerisești și să te dezmorțești. Să intri într-o călătorie în care să descoperi ce poți sau că poți mai mult decât crezi tu, să afli mai multe despre tine. Poate să te regăsești sau să devii mai încrezător.  Să te bucuri de lucruri simple – aer curat, liniște și peisaje. Să fii împreună cu oameni care sunt și își doresc aceleași lucruri ca tine. Să înveți să mergi și să te descurci pe munte.

Evenimentul se desfășoară pe durata a două zile și include cazare pentru 1 noapte. Învățăm, ne pregătim și facem drumeții în siguranță. În pauze vom avea ateliere –  orientare, echipament și cum să ne descurcăm ușor pe munte. Seara vom sta la povești despre experiențele de peste zi.

Nivelul 1 – după terminarea acestui modul vei deprinde tot ce trebuie pentru ca să îți organizezi singur și relaxat o drumeție la munte de o zi.

Nivelul 2 – te învață să îți poți organiza în siguranță o tură pe munte de mai multe zile, cu înnoptare la cabană.

Nivelul 3 – te pregătește pentru o tură la munte pentru mai multe zile, cu cortul.

Când și unde:

9 – 11 aprilie 2021

Transfăgărășan

Vârsta

Adulți, 18+

Activități

atelier BAGAJ
atelier ORIENTARE
DRUMETIE și ORIENTARE
atelier PRIM-AJUTOR
atelier opțional ADĂPOST DE URGENȚĂ

 

Instructori

ghizi montani

instructori Academia 1,61

Taxă de participare: disponibil în curând

Servicii incluse:

  • Cazare
  • Instructori şi ghizi pentru trasee (1 instructor pt max. 5 pers)
  • Asistenţă pe traseu
  • Materiale aferente programului (hărţi, busole)
  • Activități și ateliere

Transportul este individual și nu este asigurat.

Vrei să vii cu noi?

Înscrie-te acum!

Informații importante

Pentru rezervarea locului este necesară plata unui avans de 50% din taxa de participare și completarea fișei de înscriere pe care o puteți descărca de aici – DOWNLOAD FIȘA DE ÎNSCRIERE.

Locurile se rezervă în ordinea achitării avansului, în limita disponibilității.

Prin plata avansului sau prin completarea fișei de înscriere participantul confirmă că a citit și a acceptat termenii și condițiile rezervării  și participării la activitate stipulate AICI, indiferent dacă a fost semnat sau nu un act scris.

Tabăra este destinată adulților.

Număr de locuri disponibile: 20

 

Așa a fost la ultima drumeție cu adulți:

Ce spun participanții

  • " Cred ca este important sa ii oferi copilului tau experiente diversificate, sa iesi din rutina, sa faceti impreuna activitati distractive, dar si educative. Cred ca asa le incurajam copiilor independenta, creativitatea si increderea in proprie persoana. Academia 1,61 este unul dintre putinele locuri unde gaseste astfel de experiente pentru parinti si copii mai mici sau mai mari. "
    Manuela Stoica
  • " Tabara de supravietuire organizata de Academia 1,61 mi-a adus aminte de un lucru, acela de a fi mereu in cautare de noi provocari, atat mentale cat si fizice, din care sa pot invata cat mai multe. "
    Ionuț Chirilă - 16 ani
  • " Recent, am avut ocazia sa ii cunosc pe Ioana si Andrei Samoil. Entuziasti, implicati si de incredere, ei au initiat un proiect de educatie non-formala numit Academia 1.61. Concret, ei organizeaza diferite activitati care ajuta atat la dezvoltarea fizica cat si la evolutia in plan personal si educational: tabere de supravietuire, de orientare, tabere de schi, de scuba diving, de fotografie, mountainbiking si multe altele. Copiii, tinerii dar si adultii care participa in cadrul acestor programe invata sa se interegreze mai bine in societate, sa aiba incredere mai multa in ei, sau sa faca echipa cu ceilalti. Pentru ca am avut ocazia sa ii cunosc si pentru ca admir si apreciez tinerii care vor sa schimbe ceva in societatea romaneasca, vreau sa ii felicit pentru initiativa, ingeniozitate si seriozitate. "
    Cornelia Rednic
  • de 5* - Un timp foarte plăcut de a petrece timpul liber, departe de gadget-uri și alte chestii moderne. Felicitări și la cât mai multe activități!
  • " Mie mi-a placut sudarea legaturilor dintre parinti si copii, dar si faptul ca am cunoscut oameni noi, minunati, impreuna cu care am reusit sa ma intorc in timp, pe vremea cand nu ne trebuiau prea multe pentru a fi fericiti. Am invatat ca niciodata nu este prea tarziu pentru a redeveni adolescent si mi-am reamintit multe lucruri pe care le-am invatat atunci si pe care nu ma mai asteptam sa pot sa le folosesc vreodata (sa ma orientez cu busola, sa fac un soi de alpinism, sa aprind focul cu amnarul, sa trag cu prastia si mai ales sa nu renunt atunci cand corpul imi spune ca este timpul sa ma opresc). Recomand taberele academiei adultilor, tocmai pentru sentimentul de intoarcere in timp pe care l-am trait si care sunt convins ca va fi trait de orice adult care mai are in el o farama de praf magic. Recomand taberele academiei copiilor, pentru ca au nevoie si de altceva decat de tablete, telefoane inteligente si alte device-uri care pretind ca ne fac viata mai frumoasa, dar reusesc sa ne instraineze unii de altii. Si pentru ca fiica mea a descoperit singura ca un leagan de lemn agatat de un brad in varful muntelui, langa o cabana, dupa o drumetie minunata, dar obositoare, este suficient pentru a o face fericita. Daca fiica mea a descoperit acest lucru, sunt sigur ca la fel va face orice copil cu un oarecare spirit de aventura. Recomand taberele academiei familiilor, pentru ca facand echipa parintii si copiii, construind impreuna cortul, dormind impreuna in acelasi cort si ajutandu-se unul pe altul la urcus sau la coboras sau la multitudinea de probe care trebuie sa fie trecute impreuna, se creeaza sau se sudeaza o legatura fantastica. Cred ca exista si un pericol: daca ai facut o data asta, devii dependent. Astepti cu greu urmatoarea data in care vei putea sa o faci din nou. Dar este o dependenta frumoasa si sanatoasa, pe care o doresc tuturor. "
    Rareş Răducanu, 39 ani
  • " Multumim intregii echipe a Academiei 1,61 pentru tabara de speologie. E prima tabara dupa care fiul meu de 10 ani a vorbit 4 ore in continuu. De obicei venea si spunea sec: "A fost bine!" A fost cea mai frumoasa tabara la care a participat in ultimii 4 ani. Vom veni si in alte tabere cu mare placere. Felicitari! "
    Cozma Cristina

Vrei să vii cu noi?

Înscrie-te acum!