Tabără de schi și snowboard în BANSKO - Începători și Intermediari

În vacanța de iarnă mergem din nou la schi în Bansko! Ne așteaptă cea mai faină stațiune de schi din Bulgaria, unde ne vom bucura din plin de 70 de km de pârtii, numai bune pentru orice nivel, fie că ești începător sau intermediar. Surpriză – Anul acesta vom avea și o grupă de snowboarderi!

Vom sta într-un hotel de 3 *, foarte aproape de pârtie, unde vom avea cadrul perfect pentru jocuri de seară, ateliere și distracție cât cuprinde. Mai mult decât atât, hotelul are și un centru SPA cu o piscină în care ne vom scălda după o zi plină de alunecat pe zăpadă.

Instructorii Academia 1,61 vor avea grijă ca fiecare dintre voi să progresați, indiferent de nivelul cu care veți intra în tabără. În 5 zile intense veți deveni schiori sau plăcari abili și vă veți bucura de orice tip de pârtie. Îi avem mărturie pe Mihnea, Vlad și Matei, care au învățat să schieze participând la cele 3 module din anul 2016, și de atunci vin cu noi să schieze pe săturate în Austria! Andrei a scris chiar și un articol despre ei, aici.

Bineînțeles, la fel ca în toate acţiunile organizate de noi, această tabără de schi în Bulgaria va fi mai mult decât o simplă tabără de schi. Vom pune accent pe dezvoltarea personală, vă vom pune probleme fizice si de caracter, vă vom face să vă exersați în aceeași măsură şi trupul şi mintea şi vă vom îndruma spre a vă găsi un echilibru în modul în care interacţionaţi cu ceilalţi şi în modul în care vă integraţi în echipă.

Tabără de schi in Bulgaria tabara de schi bansko ski in bansko schi in bansko tabara copii schi bansko

Când și unde?

6-12 ian 2019, Bansko

Vârsta

copii peste 9 ani

Dezvoltare personală

Activitățile cu cadru imaginar

Formatori

Instructori schi și snowboard licențiați

Distracția căștilor portocalii

Taxa de participare: 590 euro

Servicii incluse în costuri:

  • Transport cu microbuzul
  • Skipass pentru 5 zile
  • Cazare la hotel 3* cu centru spa și piscină
  • Mese în regim de demipensiune (6 nopţi)
  • Monitor de schi pentru fiecare grupă (începători, intermediari)
  • Monitor de snowboard pentru începători
  • Echipament de identificare pe pârtie
  • Program de dezvoltare personală
  • Diplome și premii pentru câștigători

PACHETUL COMPLET DE SCHI BANSKO + SAALBACH

 

Anii trecuți vă povesteam de pachetul complet de schi – pentru a schia frumos din prima iarnă. Păstrăm promoția și anul acesta!

Pachetul de schi 2018 – Bansko + Saalbach – vine cu 100 EUR reducere, în limita locurilor disponibile.

Pachetul este disponibil pentru cei care se înscriu prin achitarea avansului pentru ambele tabere până la data de 1 septembrie 2018 .

Vrei să vii cu noi?

Înscrie-te acum!

Nu ești convins? Iată încă 7 motive să vii cu noi la schi!

Informații importante despre tabăra de schi și snowboard

Pentru rezervarea locului este necesară plata unui avans de 150 EUR/ persoană până la data de 1 septembrie 2018 și completarea fișei de înscriere  pe care o puteți descărca de aici – DOWNLOAD FIȘA DE ÎNSCRIERE.

Locurile se rezervă în ordinea achitării avansului, în limita disponibilității.

Prin plata avansului sau prin completarea Fișei de înscriere participantul confirmă că a citit și a acceptat termenii și condițiile rezervării  și participării la activitatate stipulate AICI, indiferent dacă a fost semnat sau nu un act scris.

Număr de locuri disponibile: 20.

Tabăra este destinată copiilor mai mari de 9 ani.

Pentru ieșirea din țară, toți copii vor trebui să aibă pașaport valabil (sau CI dupa caz), precum și o declarație notarială prin care se permite călătoria minorului în strainătate, ca participant la tabără.

Servicii plătite separat: Închiriere echipament de schi;

_

Referitor la utilizarea cuvântului ski: știm că în limba română, conform DEX, se scrie la fel cum se pronunță, adică schi. Însă pentru a ne găsi mai ușor în căutările Google am decis să alegem varianta cea mai ‘căutată pe internet’, adică ski. 🙂

Vrei să vii cu noi?

Înscrie-te acum!

Așa a fost data trecută

Ce spun participanții

  • Va multumesc pentru ca sunteti asa cum sunteti! Va multumesc pentru ca, intr-o zi, ati decis sa puneti in practica ideile voastre, si, mai ales, pentru ca ati fost hotarati sa luptati pentru ele! Va multumesc pentru ca impartiti cu noi bucuria voastra de a trai si explora viata!
    Sunt unul din multii parinti ai acestei lumi. Imi doresc, pentru copiii mei, sa fie pregatiti pentru orice ii asteapta. Sa se simta bine in locuri cu dotari moderne si conditii cel putin bune, si la fel de bine in locuri in care doar cerul e deasupra lor. Imi doresc pentru copiii mei ca, indiferent de situatia in care se vor regasi la un moment dat, sa se descurce cu ce au la indemana: tehnologie sau ce le ofera natura, sa stie ca important pentru reusita ta, ca om, este sa inveti cum sa abordezi o situatie, si sa nu lasi situatia sa te depaseasca! Imi doresc pentru copiii mei sa invete un mod de a gandi si de a actiona echilibrat, drept si obiectiv, si, in primul rand, sa fie altruisti!
    Si trebuie sa admit ca mi-e foarte greu sa-i indrum spre aceste lucruri in sistemul actual de invatamant...si in contextul actual al vietii cotidiene....
    De aceea va multumesc pentru ca sunteti acolo pentru noi, pentru acest tip de nevoi, pentru acest tip de formare, pentru ca voi, prin ceea ce faceti, mie cel putin imi demonstrati ca valorile raman valori, indiferent de cat de mult se schimba structura societatii! Si daca invatam valorile de mici, vom sti sa le ducem mai departe, pentru ca pur si simplu vor face parte din noi!
    Tabara de supravietuire este o lectie aplicata de viata atat pentru cei care au participat cat si pentru noi parintii, spectatorii pasivi, dar impresionati si recunoscatori! Este genul de "invatamant" la care doar visam, iar acum l-am descoperit in voi!
    Nu am la indemana decat un termen "conventional", care limiteaza mult sensul ideilor pe care as vrea sa vi-l transmit, dar il folosesc: MULTUMESC!!! Si asteptam nerabdatori urmatoarea experienta cu Academia 1,61!
      -Maria Zichisanu, mama lui Matei (13 ani)
  • " Mie mi-a placut cand ne-am catarat pe munti si am invatat sa folosesc busola. Am invatat sa ma orientez folosind busola si sa ma catar si sa cobor cu franghia. Recomand taberele academiei pentru ca te invata multe lucruri noi si sa perseverezi intotdeauna pentru a ajunge la rezultat. "
    Iarina Răducanu, 8 ani
  • "Impreuna cu prietenii nostri de la Academia 161, invatam lucruri noi, ne aducem aminte ce-am mai uitat pe parcurs si - mai ales - retraim momentele magice ale copilariei. Cu zambetul pe buze, pe tatami, in apa sau pe carari de munte, copiii nostri descopera lumea cu toate ale ei: prietenie, efort, bucurie, greutati, satisfactii, natura, sanatate. "
    Emil Ţicu
  • " Tabara de supravietuire organizata de Academia 1,61 mi-a adus aminte de un lucru, acela de a fi mereu in cautare de noi provocari, atat mentale cat si fizice, din care sa pot invata cat mai multe. "
    Ionuț Chirilă - 16 ani
  • Tabăra de supravietuire Această tabără îți oferă momente unice, de neuitat și, în același timp, te ajută să îți descoperi limitele. În aceste tabere am realizat că viața este mult mai mult decât credem. Viața nu este despre ce bunuri materiale avem, ci despre experiențe și amintiri. Atunci când ești pe munte nimic din tot ce ai acasă nu mai contează.... Acolo sunteți doar tu și natura, iar singurul ajutor de care dispui este felul în care alegi să abordezi situațiile în care ajungi. De ce merg în acest tip de tabere? Taberele acestea mă ajută să mă rup de realitate și de stresul zilnic. Ajung pe munte și uit de teme, cozi infernale, oameni grăbiți și multe altele. De asemenea, grupul are un rol esențial. Oamenii de munte sunt deosebiți. Depășim orice obstacol împreună și parcă nimic nu ne poate sta în cale. Pe munte am cunoscut oameni adevărați care mi-au devenit prieteni foarte buni și care și-au lăsat o amprentă în viața mea. Am învățat multe de la ei și încă am de învățat. Este imposibil să exprim ce înseamnă aceste tabere pentru mine și ce simt când plec cu acești oameni minunați. Tot ce vă pot spune este că această tabără vă schimbă în totalitate și experiența este inegalabilă. P.S.: să nu uităm de serviciile hotelului de 5 miliarde de stele
  • " Vreau sa stiti ca noi suntem foarte incantati de ceea ce incercati sa realizati cu acesti copii! Invatamantul, intr-adevar, tinde catre "imbecilizare" si inchiderea orizontului copilului, insa nu toti dascalii sunt atat de indoctrinati incat sa intoxice... Matei are noroc si la scoala de un om frumos, asa cum are si aici parte de o echipa de exceptie! Felicitari si tot inainte! "
    Iuliana Stănucă