Duke of Edinburgh Award

Ești în căutarea unei provocări potrivite pentru tine? Vrei să îți diversifici și să îți îmbunătățești abilitățile? În același timp, îți dorești să obții un certificat recunoscut internațional, foarte apreciat de universități și angajatori? Încearcă DofE alături de Academia 1,61!

Structura Programului Award

Poţi alege dintr-o gamă largă de activităţi din zona ta. Îţi stabileşti un scop care te va motiva şi te va ajuta să mergi mai departe.

Mai întâi alegi unul dintre cele trei niveluri ale Award-ului. Acest lucru va determina perioada în care vei parcurge programul.

În secţiunea de Aventură vei participa la o expediţie în echipă şi vei petrece câteva zile în natură împreună cu prietenii tăi, iar un adult experimentat te va sprijini în tot acest proces.

STRUCTURA PROGRAMULUI AWARD Voluntariat Activități Fizice Abilități Personale Aventură Proiect Rezidențial (doar la nivelul de Aur) BRONZ 14 ani + 6 luni minim ARGINT 15 ani + 6 luni minim AUR 16 ani + 12 luni minim

Vârsta

Tineri între 14 și 24 de ani

Formatori

Instructori Academia 1,61, Lideri Award, Coach acreditat

Perioada

Bronz

Timp de parcurgere minim 6 luni

Argint

Timp de parcurgere minim 6 luni

Aur

Timp de parcurgere minim 12 luni

Ce presupune programul?

Voluntariat

Participanţii desfăşoară activităţi de voluntariat în comunitatea lor, având astfel un impact pozitiv şi demonstrând implicare activă în viaţa civică.

Activități Fizice

Încurajează tinerii să îşi îmbunătăţească condiţia fizică şi starea de sănătate pentru binele lor fizic şi mental.

Abilităţi Personale

Oferă posibilitatea participanţilor de a-şi dezvolta încrederea în sine, talentele, abilităţile, performanţele, mărindu-le astfel şansele de angajare.

Aventură

Tinerii îşi dezvoltă spiritul de aventură şi ajung să înţeleagă necesitatea protejării mediului înconjurător.

Proiect Rezidenţial

Tinerii participă împreună cu alte persoane la un proiect valoros într-un mediu nou şi nefamiliar, câstigă experienţe și cunosc oameni noi.

Ce spun participanții despre noi

Cred că este important să îi oferi copilului tău experiențe diversificate, să ieși din rutină, să faceți împreună activități distractive, dar și educative. Cred că așa le încurajăm copiilor independența, creativitatea și încrederea în propria persoană. Academia 1,61 este unul dintre puținele locuri unde găsește astfel de experiențe pentru părinți și copii mai mici sau mai mari.
Manuela Stoica
Mulțumim întregii echipe a Academiei 1,61 pentru tabăra de speologie. E prima tabără după care fiul meu de 10 ani a vorbit 4 ore în continuu. De obicei venea și spunea sec: „A fost bine!” A fost cea mai frumoasă tabără la care a participat în ultimii 4 ani. Vom veni și în alte tabere cu mare plăcere. Felicitări!
Cozma Cristina
Mulțumim pentru răbdarea și înțelegerea avută în zilele petrecute lângă copiii noștri! Cu ajutorul vostru, câteva zile de vacanță au devenit amintiri de neuitat. Vorbesc incredibil de frumos despre experiențele trăite. Sunteți o echipă minunată și vă dorim succes și entuziasm în tot ceea ce faceți.
Florina si Razvan Covrig
Vreau să vă mulțumesc că mi-ați oferit prilejul de a participa într-o astfel de tabără inedită [n.r. - de supraviețuire]. A fost o experiență unică pentru mine, dar care s-a dovedit a fi extrem de importantă pentru dezvoltarea mea ca adolescentă.
Teodora Bărbunțoiu - 16 ani
Recent, am avut ocazia să îi cunosc pe Ioana și Andrei Samoil. Entuziaști, implicați și de încredere, ei au inițiat un proiect de educație non-formală numit Academia 1,61. Concret, ei organizează diferite activități care ajută atât la dezvoltarea fizică, cât și la evoluția în plan personal și educațional: tabere de supraviețuire, de orientare, tabere de schi, de scuba diving, de fotografie, mountain biking și multe altele. Copiii, tinerii, dar și adulții care participă în cadrul acestor programe învață să se integreze mai bine în societate, să aibă încredere mai mare în ei sau să facă echipă cu ceilalți. Pentru că am avut ocazia să îi cunosc și pentru că admir și apreciez tinerii care vor să schimbe ceva în societatea românească, vreau să îi felicit pentru inițiativă, ingeniozitate și seriozitate.
Cornelia Rednic
I wanted to contact you to say how impressed the teachers were with the trip that you organised on behalf of the school. The feedback that I got from all the teachers involved was excellent. Therefore to get such a glowing reference from them was high praise indeed. So well done to you and my thanks for all that you did to ensure that the trip was successful and enjoyable.
Private school Director
Tabăra de supraviețuire organizată de Academia 1,61 mi-a adus aminte de un lucru, acela de a fi mereu în căutare de noi provocări, atât mentale, cât și fizice, din care să pot învăța cât mai multe.
Ionuț Chirilă - 16 ani
Academia 1,61 este școala de care copiii noștri au atâta nevoie; dacă vrei să-ți pregătești copilul pentru viață, ai încredere și trimite-l în taberele organizate de Academia 1,61, și tu însuți/însăți vei fi uimit/ă de propriul copil. Convinge-te!
Alina Stoica
Cu drag le recomand tuturor celor care sunt dornici să fugă din monotonie, să învețe ceva folositor și să împartă clipe minunate alături de cei de la Academia 1,61. Rar am văzut oameni atât de sufletiști și buni ca voi, sincer. Îmi pare tare rău că, din cauza timpului, nu am mai reușit să vin mai des pe la voi. Sper să vă meargă totul după sufletul vostru minunat! Cu mult drag, Romi.
Romi Drăghici
În cadrul atelierelor organizate de Academia 1,61, împreună cu familia mea, am participat la multe activități minunate, vesele și relaxante. Sunt mama lui Andrei, un băiețel de 11 ani, și vă mărturisesc că mie mi-a plăcut cel mai mult "Tabăra montană de familii". Am avut ocazia să învăț foarte multe lucruri pe care le poți face în situații critice pe munte și nu numai. M-a încărcat cu energia de care aveam nevoie. A fost senzațional!
Daniela Cazimirovici
Vreau să știți că noi suntem foarte încântați de ceea ce încercați să realizați cu acești copii! Învățământul, într-adevăr, tinde către imbecilizare și închiderea orizontului copilului, însă nu toți dascălii sunt atât de îndoctrinați încât să intoxice... Matei are noroc și la școală de un om frumos, așa cum are și aici parte de o echipă de excepție! Felicitări și tot înainte!
Iuliana Stănucă
Vă scriu pentru că simt nevoia de a vă da la schimb ceva, pentru ceea ce ne-ați dat voi nouă în acest weekend. Tehnic, este vorba de un feedback, dar unul care, nu știu de ce, nu s-a putut deloc încadra în șablonul vostru tipărit. Feedback în sensul de reacție directă la proces, care e gata să intre din nou la intrare, pentru a-l confirma, dar și metamorfoza subtil în ceva fundamental identic, dar totuși mai împlinit, cam ca inelele unui copac, la trecerea încă unui an. Să nu mai batem câmpii. M-am bucurat enorm să găsesc niște oameni tineri, cu optimismul, energia și pofta de viață specifice vârstei, însă cu o maturitate, o rigoare și o pregătire cum eu unul nu am mai văzut decât la generația părinților noștri. Să simt în spatele unei imagini de totală prietenie, flexibilitate, jovialitate, copilărie — o plasă de siguranță fermă formată din cunoaștere, reguli, rigoare, respect și multă, multă inteligență — calități atât pe cale de dispariție, cât și larg ignorate de o masă din ce în ce mai mare de consumatori. M-am simțit foarte bine în prezența voastră.
Radu - Participant în tabăra de drumeții pentru familii
Împreună cu prietenii noștri de la Academia 1,61, învățăm lucruri noi, ne aducem aminte ce-am mai uitat pe parcurs și – mai ales – retrăim momentele magice ale copilăriei. Cu zâmbetul pe buze, pe tatami, în apă sau pe cărări de munte, copiii noștri descoperă lumea cu toate ale ei: prietenie, efort, bucurie, greutăți, satisfacții, natură, sănătate.
Emil Ţicu
Mi-a plăcut când ne-am cățărat pe munți și am învățat să folosesc busola. Am învățat să mă orientez folosind busola, să mă cațăr și să cobor cu frânghia. Recomand taberele Academiei pentru că te învață multe lucruri noi și să perseverezi întotdeauna pentru a ajunge la rezultat.
Iarina Răducanu, 8 ani
Mi-a plăcut sudarea legăturilor dintre părinți și copii, dar și faptul că am cunoscut oameni noi, minunați, împreună cu care am reușit să mă întorc în timp, pe vremea când nu ne trebuiau prea multe pentru a fi fericiți. Am învățat că niciodată nu este prea târziu pentru a redeveni adolescent și mi-am reamintit multe lucruri pe care le-am învățat atunci și pe care nu mă mai așteptam să pot să le folosesc vreodată (să mă orientez cu busola, să fac un soi de alpinism, să aprind focul cu amnarul, să trag cu prastia și mai ales să nu renunț atunci când corpul îmi spune că este timpul să mă opresc). Recomand taberele Academiei adulților, tocmai pentru sentimentul de întoarcere în timp pe care l-am trăit și care sunt convins că va fi trăit de orice adult care mai are în el o fărâmă de praf magic.
Rareş Răducanu, 39 ani
Am participat în cadrul Academiei 1,61 la multe activități, dar la suflet mi-a rămas ziua petrecută într-un dojo de Aikido, în familie, alături de fetița mea. Am învățat în această zi să am și altfel încredere în copilul meu, să îl cunosc și din alte perspective, am petrecut niște ore importante și foarte, foarte plăcute. Tot în această zi am remarcat profesionalismul, implicarea și plăcerea cu care formatorii Academiei 1,61 iau parte la activitățile pe care le desfășoară. Sunt hotărâtă și convinsă că în 2014 voi participa la mult mai multe activități alături de ei, ceea ce vă sfătuiesc din suflet să faceți și voi, pentru că, cu siguranță, nu veți avea regrete și vă veți dori să reveniți iar și iar. Cu drag, Roxana.
Roxana Pâtă
Felicitări Academiei 1,61 pentru proiectele pe care le inițiază și care sunt adresate copiilor, tinerilor, dar și adulților. Ca mamă și îndrumător de copii, știu cât este de greu să reușești să îi ajuți să se integreze mai bine în mediul social, să îi înveți ce înseamnă respectul, să îi înveți ce înseamnă altruismul și să îi ajuți să devină persoane responsabile. Academia 1,61 este o echipă de tineri entuziaști și pregătiți să facă aceste lucruri prin diferite tabere și programe pe care le organizează, cum ar fi tabere de supraviețuire, de orientare, de învățare a anumitor sporturi benefice dezvoltării fizice. Îi salut și mă bucur că există și în România tineri cu spirit de inițiativă care nu lasă planurile pe hârtie, ci se luptă pentru concretizarea lor.
Valentina Fatu
Vă mulțumesc pentru că sunteți așa cum sunteți! Vă mulțumesc pentru că, într-o zi, ați decis să puneți în practică ideile voastre și, mai ales, pentru că ați fost hotărâți să luptați pentru ele! Vă mulțumesc pentru că împărțiți cu noi bucuria voastră de a trăi și explora viața!
-Maria Zichisanu, mama lui Matei (13 ani)
Am simțit nevoia de a vă scrie câteva rânduri, pentru că vreau să vă spun că Tudor s-a întors mulțumit, senin, optimist din tabăra de schi, cum, poate, nu l-am mai văzut de mult timp. În seara întoarcerii, obosit fiind, în mașină, pe drumul către casă, precum și acasă, pregătindu-se pentru culcare, nu contenea să zâmbească și să povestească despre debate, atacul la persoană și despre ceața psihologică din care l-ar fi scos Andrei, despre faptul că a reușit să nu mai fie atât de competitiv și a putut să se bucure de schi, despre colegii din tabără, cu toții OK. Cu alte cuvinte, ale voastre, adevărata educație prin experiențe inedite. Am fost o mamă fericită și vă mulțumesc mult pentru acest lucru.
Mirela - mama lui Tudor (11 ani)

3 opțiuni de parcurgere a programului

Opțiunea 1

Înscriere
Ședința introductivă
Ședința în care stabilim obiectivele și activitățile pentru fiecare secțiune
Monitorizare punctuală și verificare constantă
Înscrie-te gratuit

Opțiunea 2

Înscriere și mentorat din partea liderului
Ședința introductivă
Ședința de hotărâre și planificare
Ședințe lunare (1-2h) de mentorat, calibrare și adaptare (8-16 ședințe, în funcție de certificat)
Monitorizare punctuală și verificare constantă
Reducere 5% la evenimentele 1,61 - alese individual
Reducere 10% la evenimentele 1,61 - dacă sunt alese ca pachet și plătite integral
2000 lei / certificat

Opțiunea 3

Înscriere și coaching
Ședința introductivă
Ședința de hotărâre și planificare
Program de Coaching cu Andrei Samoil (coach acreditat), pe programul DofE sau pe subiecte paralele
Sedinte saptamanale de cate 1 ora, pe parcursul a 3 luni
3000 lei / 3 luni
Proud to deliver the uke of Edinburgh Inernational Award
Înscrie-te în programul Award

Ești gata de aventură?

Aici puteți consulta Termenii și Condițiile înscrierii și a participării la eveniment.

Aici puteți consulta Politica de Confidențialitate și prelucrarea datelor cu caracter personal.

Operator date cu caracter personal nr. 36064.

Evenimentele sunt organizate de Asociația Academia 1,61 și/sau de Clubul Phi SRL.

Entitățile organizatoare NU sunt plătitoare de TVA iar prețurile afișate nu sunt purtătoare de TVA.

Mulțumim! Înscrierea dvs. a fost primită și vă vom contacta în curând legat de eveniment!
Ups! A apărut o eroare la trimiterea formularului.