Date: 15-01-'21 Category: ,

Tabără de supraviețuire | Munții Parâng | 26 - 31 iulie 2021

Cere și ți se va da… Un munte înalt de peste 2000 de metri, o zonă foarte puțin explorată și care ne oferă o priveliște de nedescris – Munții Parâng ne așteaptă în tabăra de supraviețuire nivel 3 din 2021! Vom campa în zona lacurilor Păsările și ne vom bucura de peisaje sălbatice în timp ce vom trece printr-un nou program de supraviețuire.

Cum vă spuneam deja de câțiva ani, noi credem că cei ce reuşesc să acumuleze suficiente cunoştinţe şi tehnici de supravieţuire ajung repede într-un punct în care realizează că nu mai sunt dependenţi de nimeni şi de nimic.

Pentru ei nu mai este o problemă de viaţă şi de moarte a avea acces la apă curentă, căldură sau un adăpost. Astfel, ei ajung să vadă interacţiunea cu ceilalţi ca pe o opţiune si nu ca pe o nevoie, devenind mult mai stabili, mai siguri pe ei şi mai încrezători în forţele proprii.

Timp de 6 zile, instructori cu experienţă vor preda tehnici de bază de supravieţuire, orientare, prim-ajutor, tactică, psihologia situaţiilor de criză și vă vor ghida printr-un cadru imaginar provocator.

După ce veți trece cu brio de toate probele din cadrul wide game-ului dar și din afara lui, veți vedea că ați devenit mai siguri pe voi și pe forțele proprii.

În tabăra de nivel 3 vom dormi în cort. Se aprofundează atelierele din nivelurile 1 și 2, la care se adaugă probe cu un nivel mai ridicat de complexitate și de cooperare în echipă.

Acceptați provocarea și treceți la nivelul următor alături de noi!

Nivel 3

Când și unde:

26-31 iulie 2021

Munții Parâng

Vârsta

adolescenți peste 10 ani

Dezvoltare personală

Exerciții de cunoaștere și lucru în echipă

Instructori

ghizi montani

minim 4 instructori Academia 1,61

Taxa de participare: 1700 RON

Servicii incluse: 

  • Cazare în corturile Academia 1,61
  • Transport
  • Testare COVID-19 antigen
  • Instructori şi ghizi pentru trasee
  • Corzi, hamuri şi alte echipamente tehnice specifice
  • Materiale aferente programului (hărţi, alte documente etc.)
  • Jocuri şi ateliere
  • Diplome și premii

    Înscrie-te aici!

Vrei să vii cu noi?

Înscrie-te acum!

Informații importante

Pentru rezervarea locului este necesară plata unui avans de 50% din taxa de participare și completarea fișei de înscriere pe care o puteți descărca de aici – DOWNLOAD FIȘĂ DE ÎNSCRIERE.

Locurile se rezervă în ordinea achitării avansului, în limita disponibilității.

Prin plata avansului sau prin completarea fișei de înscriere participantul confirmă că a citit și a acceptat termenii și condițiile rezervării și participării la activitate stipulate AICI, indiferent dacă a fost semnat sau nu un act scris.

Echipament obligatoriu: bocanci, sac de dormit, rucsac. Lista completă cu obiectele de pus în bagaj va fi trimisă înainte de plecarea în tabără.

Tabăra este destinată copiilor și adolescenților mai mari de 9 ani.

Vă punem la dispoziție posibilitatea de a încheia o asigurare “Ramburs Orice” de la EUROLIFE prin care să vă recuperați 90% din costul taberei în cazul în care copilul nu mai poate participa. Această asigurare NU este o obligație sau o condiționare, ci o facilitate pe care o recomandăm și pe care o facem disponibilă. În Fișa de Înscriere găsiți un cost estimativ și vă puteți exprima acordul de a fi contactat de către compania de asigurare.

Testarea COVID-19 de tip antigen se aplică copiilor, trainerilor, șoferului și personalului de la locație. 

Așa a fost data trecută

Ce spun participanții

  • " Felicitari Academiei 1,61 pentru proiectele pe care le initiaza si care sunt adresate copiiilor, tinerilor dar si adultilor. Ca mama si indrumator de copii stiu cat este de greu sa reusesti sa ii ajuti sa se intergreze mai bine in mediul social, sa ii inveti ce inseamna respectul, sa ii inveti ce inseamna altruismul si sa ii ajuti sa devina persoane responsabile. Academia 1,61 este o echipa de tineri entuziasi si pregatiti sa faca aceste lucruri prin diferite tabere si programe pe care le organizeaza cum ar fi tabere de supravietuire, de orientare, de invatare a anumitor sporturi benefice dezvoltarii fizice. Ii salut si ma bucur ca exista si in Romania tineri cu spirit de initiativa care nu lasa planurile pe hartie ci se lupta pentru concretizarea lor. "
    Valentina Fatu
  • "[...] Va scriu pentru ca simt nevoia de a va da la schimb ceva, pentru ceea ce ne-ati dat voi noua in acest weekend. Tehnic, este vorba de un feedback, dar unul care, nu stiu de ce, nu s-a putut deloc incadra in sablonul vostru tiparit. Feedback in sensul de reactie directa la proces, care e gata sa intre din nou la intrare, pentru a-l confirma, dar si metamorfoza subtil in ceva fundamental identic, dar totusi mai implinit, cam ca inelele unui copac, la trecerea inca unui an.
    Sa nu mai batem campii. M-am bucurat enorm sa gasesc niste oameni tineri, cu optimismul, energia si pofta de viata specifice varstei, insa cu o maturitate, o rigoare si o pregatire cum eu unul nu am mai vazut decat la generatia parintilor nostri. Sa simt in spatele unei imagini de totala prietenie, flexibilitate, jovialitate, copilarie -- o plasa de siguranta ferma formata din cunoastere, reguli, rigoare, respect si multa, multa inteligenta -- calitati atat pe cale de disparitie, cat si larg ignorate de o masa din ce in ce mai mare de consumatori. M-am simtit foarte bine in prezenta voastra. [...]"
    Radu - Participant în tabăra de drumeții pentru familii
  • Tabăra de supravietuire Această tabără îți oferă momente unice, de neuitat și, în același timp, te ajută să îți descoperi limitele. În aceste tabere am realizat că viața este mult mai mult decât credem. Viața nu este despre ce bunuri materiale avem, ci despre experiențe și amintiri. Atunci când ești pe munte nimic din tot ce ai acasă nu mai contează.... Acolo sunteți doar tu și natura, iar singurul ajutor de care dispui este felul în care alegi să abordezi situațiile în care ajungi. De ce merg în acest tip de tabere? Taberele acestea mă ajută să mă rup de realitate și de stresul zilnic. Ajung pe munte și uit de teme, cozi infernale, oameni grăbiți și multe altele. De asemenea, grupul are un rol esențial. Oamenii de munte sunt deosebiți. Depășim orice obstacol împreună și parcă nimic nu ne poate sta în cale. Pe munte am cunoscut oameni adevărați care mi-au devenit prieteni foarte buni și care și-au lăsat o amprentă în viața mea. Am învățat multe de la ei și încă am de învățat. Este imposibil să exprim ce înseamnă aceste tabere pentru mine și ce simt când plec cu acești oameni minunați. Tot ce vă pot spune este că această tabără vă schimbă în totalitate și experiența este inegalabilă. P.S.: să nu uităm de serviciile hotelului de 5 miliarde de stele
  • " Multumim pentru rabdarea si intelegerea avuta in zilele petrecute langa copiii nostri! Cu ajutorul vostru cateva zile de vacanta au devenit amintiri de neuitat. Vorbesc incredibil de frumos despre experientele traite. Sunteti o echipa minunata si va dorim succes si entuziasm in tot ceea ce faceti. "
    Florina si Razvan Covrig
  • " I wanted to contact you to say how impressed the teachers were with the trip that you organised on behalf of the school. The feedback that I got from all the teachers involved was excellent. Therefore to get such a glowing reference from them was high praise indeed. So well done to you and my thanks for all that you did to ensure that the trip was successful and enjoyable. "
    Private school Director
  • Va multumesc pentru ca sunteti asa cum sunteti! Va multumesc pentru ca, intr-o zi, ati decis sa puneti in practica ideile voastre, si, mai ales, pentru ca ati fost hotarati sa luptati pentru ele! Va multumesc pentru ca impartiti cu noi bucuria voastra de a trai si explora viata!
    Sunt unul din multii parinti ai acestei lumi. Imi doresc, pentru copiii mei, sa fie pregatiti pentru orice ii asteapta. Sa se simta bine in locuri cu dotari moderne si conditii cel putin bune, si la fel de bine in locuri in care doar cerul e deasupra lor. Imi doresc pentru copiii mei ca, indiferent de situatia in care se vor regasi la un moment dat, sa se descurce cu ce au la indemana: tehnologie sau ce le ofera natura, sa stie ca important pentru reusita ta, ca om, este sa inveti cum sa abordezi o situatie, si sa nu lasi situatia sa te depaseasca! Imi doresc pentru copiii mei sa invete un mod de a gandi si de a actiona echilibrat, drept si obiectiv, si, in primul rand, sa fie altruisti!
    Si trebuie sa admit ca mi-e foarte greu sa-i indrum spre aceste lucruri in sistemul actual de invatamant...si in contextul actual al vietii cotidiene....
    De aceea va multumesc pentru ca sunteti acolo pentru noi, pentru acest tip de nevoi, pentru acest tip de formare, pentru ca voi, prin ceea ce faceti, mie cel putin imi demonstrati ca valorile raman valori, indiferent de cat de mult se schimba structura societatii! Si daca invatam valorile de mici, vom sti sa le ducem mai departe, pentru ca pur si simplu vor face parte din noi!
    Tabara de supravietuire este o lectie aplicata de viata atat pentru cei care au participat cat si pentru noi parintii, spectatorii pasivi, dar impresionati si recunoscatori! Este genul de "invatamant" la care doar visam, iar acum l-am descoperit in voi!
    Nu am la indemana decat un termen "conventional", care limiteaza mult sensul ideilor pe care as vrea sa vi-l transmit, dar il folosesc: MULTUMESC!!! Si asteptam nerabdatori urmatoarea experienta cu Academia 1,61!
      -Maria Zichisanu, mama lui Matei (13 ani)

Vrei să vii cu noi?

Înscrie-te acum!