28 iulie - 2 august
Tabără de Supraviețuire Nivel 3
Vârsta
Peste 11 ani
*program disponibil pentru persoane care au participat la cel puțin o tabără de Supraviețuire de Nivel 2 sau Bootcamp de Nivel 2
Perioada
28 iulie – 2 august 2024
Parâng, Lacul Gâlcescu
Formatori
Minim 1 instructor Academia 1,61 la 5 participanti
Ghid montan acreditat
Descriere
Noi credem că cei ce reuşesc să acumuleze suficiente cunoştinţe şi tehnici de supravieţuire ajung repede într-un punct în care realizează că nu mai sunt dependenţi de nimeni şi de nimic. Pentru ei, nu mai este o problemă de viaţă şi de moarte a avea acces la apă curentă, căldură centralizată sau o cameră de hotel. Astfel, ei ajung să vadă interacţiunea cu ceilalţi ca pe o opţiune si nu ca pe o nevoie, devenind mult mai stabili, mai siguri pe ei şi mai încrezători în forţele proprii.
Provocarea vikingilor. Trei echipe de luptători vikingi. Trei răsturnări de situație spectaculoase. Exiluri, voturi, o bătălie complexă structurată pe trei faze diferite. Instructorii vor sta 24 într-un wide-game condus chiar de participanți pentru a putea învăța direct de la ei.
Taberele de supraviețuire Academia 1,61 sunt structurate pe trei niveluri de dificultate, având la finalul taberei câte o aplicație strategică și interactivă, pe echipe (numită ”wide-game”) în care vom testa și aplica ceea ce am învățat în prima parte a programului.
Acest program este cel mai provocator ca nivel de dificultate, primul concept cu care am lansat Academia 1,61, fiind cea mai puternică și de impact tabără a noastră. Veteranii revin an de an în tabăra de supraviețuire de nivel 3, de fiecare dată găsind și învățând ceva nou.
Wide-game-ul va dura minim 48 de ore.
Dezvoltare personală
Comunicare
În cadrul echipelor, urmărim cu atenție componenta de comunicare. Cum ne exprimăm eficient, corect și coerent, pentru ca mesajul nostru să fie transmis clar și înțeles de către interlocutor.
Activități de cunoaștere
Știm deja că formarea mai multor echipe joacă un rol esențial în taberele Academiei 1,61. De-a lungul taberei vom avea activități de cunoaștere atât între coechipieri, cât și între echipe.
Independenta
Credem că e foarte important să dezvoltăm un spirit al independenței, la urma urmei, în viața de zi cu zi, facem adesea lucruri singuri, avem nevoie să știm că ne putem baza pe noi înșine. Prin urmare, în taberele marca Academia 161, punem accentul pe cultivarea și dezvoltarea acestui gen de abilități. Luarea deciziilor, gestionarea emoțiilor și simularea unor situații dificile cresc nivelul de independență și pun bazele unei dezvoltări armonioase.
Gândire critică
Am creat un program care să stimuleze gândirea critică a participanților. Ne dorim ca ei să treacă prin propriul filtru informațiile pe care le primesc, să le verifice, iar lucrurile pe care aleg să le rostească să nu fie pur și simplu preluate. Este important ca ei să creadă cu adevărat în ceea ce spun și fac.
Adaptabilitate
Adaptabilitatea este una dintre cele mai importante abilități pe care le putem învăța. Expunerea constantă la diverse situații, din diverse domenii, crește puterea noastră de a ne repoziționa și de a lua decizii eficiente într-un timp scurt. Pe lângă ateliere și jocuri, în taberele Academia 1,61, facilităm, în deplină siguranță, expunerea copiilor și adolescenților la o gama largă de circumstanțe, tocmai pentru a dezvolta acest skill.
Abilitati decizionale
Considerăm că este important să putem lua decizii, să știm ce ne dorim și să acționăm întocmai, fiindcă asta e cea mai bună variantă pentru noi și pentru cei din jurul nostru. Programele noastre sunt concepute în așa fel încât participanții trebuie să decidă ceea ce vor să facă și să înțeleagă impactul deciziilor lor asupra grupului.
Managementul resurselor
Credem că e foarte important să dezvoltăm un spirit al independenței, la urma urmei, în viața de zi cu zi, facem adesea lucruri singuri, avem nevoie să știm că ne putem baza pe noi înșine. Prin urmare, în taberele marca Academia 161, punem accentul pe cultivarea și dezvoltarea acestui gen de abilități. Luarea deciziilor, gestionarea emoțiilor și simularea unor situații dificile cresc nivelul de independență și pun bazele unei dezvoltări armonioase.
Așa a fost sezonul trecut
Servicii incluse în costuri:
- Cazare în corturile Academia 1,61
- Transport cu autocar autorizat
- Instructori şi ghizi pentru trasee
- 1 instructor Academia 1,61 la 5 participanți
- Program de formare și dezvoltare personală
- Materiale aferente programului (hărţi, indicii etc.)
- Corzi, hamuri şi alte echipamente tehnice specifice
- Album foto și montaj video
- Diplome și premii pentru câștigători
Important:
În cadrul acestui eveniment, pentru a încuraja dezvoltarea abilităților decizionale și de management al resurselor, privind mesele care nu sunt incluse în costuri, participanții sunt încurajați să decidă singuri cu privire la ce își cumpără, pun în rucsac și cară cu ei.
Vom servi mesele împreună, ca un grup unit, vom învăța să împărțim dar și să ne gospodărim singuri, să fim independenți și să ne asumăm deciziile.
Ești gata de aventură?
Înscrie-te în Tabăra de Supraviețuire Nivel 3
Perioada: 28 iulie – 2 august 2024
Locația: Parâng, Lacul Gâlcescu
Cost program: 2.300 lei
NU MAI AVEM LOCURI
Informații
importante!
Documente
Pentru rezervarea locului este necesară plata unui avans de 500 de lei și completarea fișei de înscriere. Locurile se rezervă în ordinea achitării avansului, în limita disponibilității.
Avansul aferent acestui eveniment nu este returnabil.
Restul costului aferent evenimentului va fi achitat cu minim trei săptămâni înaintea datei de plecare.
Termeni și condiții
Prin plata avansului sau prin completarea fișei de înscriere participantul, tutorele acestuia și/sau beneficiarul confirmă că a citit și a acceptat termenii și condițiile rezervării și participării la activitate, indiferent dacă a fost semnat sau nu un act scris.
Ce spun participantii