27 aprilie - 1 mai 2024

BOOTCAMP - Nivel 1

Misiuni, strategii, urmărire și camuflare într-un cadru natural, afară la aer curat de munte.

Vârsta

Peste 10 ani

Perioada

27 aprilie – 1 mai
Valea Doftanei

Formatori

Minim 1 instructor Academia 1,61
 la fiecare 5 participanti

Descriere

Exact ca în armată, vom încerca să vă împingem pentru a vă cunoaște limitele printr-un program de bootcamp care va include instructaj intens, disciplină militară, trasee cu obstacole, misiuni secrete și aplicații militare. Într-un final veți deveni mai organizați, mai capabili, atât fizic cât și psihic, mai coordonați, dar și mult mai puternici.

Nu în ultimul rand, vom pune accent pe dezvoltarea unui puternic spirit de echipă, astfel încât, la finalul programului să simțiți cu adevărat că faceți parte dintr-un grup unit, puternic și pe care vă puteți baza să înfruntați împreună orice greutăți, oricât de mari ar fi acestea.

În ultimele zile ale taberei, echipele se vor înfrunta în a îndeplini o serie de misiuni și aplicații provocatoare. Doar echipele cele mai unite, determinate și sudate vor ieși victorioase! 

Sunteți pregătiți pentru o asemenea provocare?

 

Dezvoltare personală

Comunicare

În cadrul echipelor, urmărim cu atenție componenta de comunicare. Cum ne exprimăm eficient, corect și coerent, pentru ca mesajul nostru să fie transmis clar și înțeles de către interlocutor.

Activități de cunoaștere

Știm deja că formarea mai multor echipe joacă un rol esențial în taberele Academiei 1,61. De-a lungul taberei vom avea activități de cunoaștere atât între coechipieri, cât și între echipe.

Independenta

Credem că e foarte important să dezvoltăm un spirit al independenței, la urma urmei, în viața de zi cu zi, facem adesea lucruri singuri, avem nevoie să știm că ne putem baza pe noi înșine. Prin urmare, în taberele marca Academia 161, punem accentul pe cultivarea și dezvoltarea acestui gen de abilități. Luarea deciziilor, gestionarea emoțiilor și simularea unor situații dificile cresc nivelul de independență și pun bazele unei dezvoltări armonioase.

Gândire critică

Am creat un program care să stimuleze gândirea critică a participanților. Ne dorim ca ei să treacă prin propriul filtru informațiile pe care le primesc, să le verifice, iar lucrurile pe care aleg să le rostească să nu fie pur și simplu preluate. Este important ca ei să creadă cu adevărat în ceea ce spun și fac.

Activități de cunoaștere

Știm deja că formarea mai multor echipe joacă un rol esențial în taberele Academiei 1,61. De-a lungul taberei vom avea activități de cunoaștere atât între coechipieri, cât și între echipe.

Abilitati decizionale

Considerăm că este important să putem lua decizii, să știm ce ne dorim și să acționăm întocmai, fiindcă asta e cea mai bună variantă pentru noi și pentru cei din jurul nostru. Programele noastre sunt concepute în așa fel încât participanții trebuie să decidă ceea ce vor să facă și să înțeleagă impactul deciziilor lor asupra grupului.

Managementul resurselor

Credem că e foarte important să dezvoltăm un spirit al independenței, la urma urmei, în viața de zi cu zi, facem adesea lucruri singuri, avem nevoie să știm că ne putem baza pe noi înșine. Prin urmare, în taberele marca Academia 161, punem accentul pe cultivarea și dezvoltarea acestui gen de abilități. Luarea deciziilor, gestionarea emoțiilor și simularea unor situații dificile cresc nivelul de independență și pun bazele unei dezvoltări armonioase.

Adaptabilitate

Adaptabilitatea este una dintre cele mai importante abilități pe care le putem învăța. Expunerea constantă la diverse situații, din diverse domenii, crește puterea noastră de a ne repoziționa și de a lua decizii eficiente într-un timp scurt. Pe lângă ateliere și jocuri, în taberele Academia 1,61, facilităm, în deplină siguranță, expunerea copiilor și adolescenților la o gama largă de circumstanțe, tocmai pentru a dezvolta acest skill.

Așa a fost sezonul trecut

Servicii incluse:

Ești gata de aventură?

Înscrie-te la BOOTCAMP Nivel 1


Perioada: 27 aprilie – 1 mai 2024
Locatie: Valea Doftanei
Contribuție: 2.700 lei

Rezervă locul

Informații
importante!

Înscriere

Pentru rezervarea locului este necesară plata unui avans de 500 de lei și completarea fișei de înscriere. Locurile se rezervă în ordinea achitării avansului, în limita disponibilității.
Avansul aferent acestui eveniment nu este returnabil.
Restul costului aferent evenimentului va fi achitat cu minim trei săptămâni înaintea datei de plecare.

Termeni și condiții

Prin plata avansului sau prin completarea fișei de înscriere participantul, tutorele acestuia și/sau beneficiarul confirmă că a citit și a acceptat termenii și condițiile rezervării și participării la activitate, indiferent dacă a fost semnat sau nu un act scris.

Ce spun participantii