Date: 12-12-'17 Category:

Tabără montană pentru FAMILII | 5-8 iulie 2018, Cabana Șuru

Experiențele și excursiile la munte ajung cumva să rămână mult timp în amintirile noastre. Poate mai mult decât alte tipuri de excursii. Poate este aventura, sau terenul accidentat, sau mediul străin.

Oricare ar fi motivul, acesta este cel mai bun mod de a petrece timp cu familia și de a crea amintiri ce vor dura.

Vă invităm în această vară să faceți echipă cu cei dragi și să plecați cu noi într-o mare aventură. Vom parcurge împreună trasee spectaculoase, ne vom cățăra, ne vom orienta cu busola, vom sta la cort, lângă o cabană frumoasă și vom învăța multe tehnici interesante, necesare în mediul montan. Toate acestea le vom face în familie, în echipe de părinți și copii, aflând cum putem lucra mai bine în echipă, cum putem comunica mai eficient și găsind noi și noi provocări care vă vor apropia și vor suda legătura dintre voi.

Când?

5-8 iulie 2018

Vârsta

familii cu copii peste 8 ani

Dezvoltare personală

Program special pt familii

Formatori

 

Instructori licențiați

Taxa de participare: 500 lei

Servicii incluse:

  • cazare in corturile Academia 1,61 
  • Instructori şi ghizi pentru trasee
  • Asistenţă pe traseu
  • Corzi, hamuri şi alte echipamente tehnice specifice
  • Materiale aferente programului (hărţi, diplome etc.)
  • Jocuri şi ateliere
  • Diplome și premii

Servicii opționale – contra cost:

  • cazarea la cabana Șuru – în limita locurilor disponibile
  • masa la cabana (mic dejun + cină)

 

 

Vrei să vii cu noi?

Înscrie-te acum!

Informații importante

La cabană există posibilitatea cazării și a unei mese calde pe zi. Deoarece locurile în cabană sunt limitate, opțiunea privind cazarea (cort sau cabană) se va face în momentul înscrierii. În apropierea plecării vom discuta cu participanții meniul disponibil.

Pentru rezervarea locului este necesară plata unui avans de 50 % din taxa de participare și completarea fișei de înscriere  pe care o puteti descărca de aici – DOWNLOAD FIȘA DE ÎNSCRIERE. Locurile se rezervă în ordinea achitării avansului.

Prin plata avansului sau prin completarea fișei de înscriere participantul confirmă că a citit și a acceptat termenii și condițiile rezervării  și participării la activitatate stipulate AICI, indiferent dacă a fost semnat sau nu un act scris.

Tabăra este destinată familiilor cu copii mai mai de 8 ani.

 

Vrei să vii cu noi?

Înscrie-te acum!

Click pe play să vezi cum a fost anul trecut!

Ce spun participanții

  • " In cadrul atelierelor organizate de  Academia 1,61, impreuna cu  familia mea am participat la multe activitati minunate, vesele si relaxante. Sunt mama lui Andrei, un baietel de11 ani, si va marturisesc ca mie mi-a placut cel mai mult 'Tabara montana de familii". Am avut ocazia sa invat foarte multe lucruri pe care le poti face  in situatii critice pe munte si nu numai, m-a incarcat cu energia de care aveam nevoie, a fost senzational! Iar pentru sotul si pentru baiatul meu cele mai apreciate  ateliere au fost cele de "Paintball" si "O zi intr-un dojo de Aikido". Acolo au avut ocazia sa-si demonstreze vitejia de cavaleri Jedi pentru a indeplinii anumite misiuni, probe de imaginatie si sa dobandeasca mai multa incredere unul in celalalt pentru a putea castiga "rasplata marelui maestru". Profesionalismul, seriozitatea, entuziasmul si  imaginatia echipei Academia 1,61 pentru organizarea  acestor ateliere sunt uimitoare! Oameni buni, sunteti geniali! Dragi parinti, daca doriti pentru copiii dumneavoastra o altfel de educatie si o altfel de distractie, nu ezitati sa participati la atelierele Acadeniei 1,61! "
    Daniela Cazimirovici
  • "Impreuna cu prietenii nostri de la Academia 161, invatam lucruri noi, ne aducem aminte ce-am mai uitat pe parcurs si - mai ales - retraim momentele magice ale copilariei. Cu zambetul pe buze, pe tatami, in apa sau pe carari de munte, copiii nostri descopera lumea cu toate ale ei: prietenie, efort, bucurie, greutati, satisfactii, natura, sanatate. "
    Emil Ţicu
  • Am simtit nevoia de a va scrie cateva randuri, pentru ca vreau sa va spun ca Tudor s-a intors multumit, senin, optimist din tabara de ski, cum, poate, nu l-am mai vazut de mult timp. In seara intoarcerii, obosit fiind, in masina pe drumul catre casa, precum si acasa, pregatindu-se pentru culcare, nu contenea sa zambeasca si sa povesteasca despre debate, atacul la persoana si despre ceata psihologica din care l-ar fi scos Andrei, despre faptul ca a reusit sa nu mai fie atat de competitiv si a putut sa se bucure de ski, despre colegii din tabara, cu totii OK. Cu alte cuvinte, ale voastre, adevarata educatie prin experiente inedite. Am fost o mama fericita si va multumesc mult pentru acest lucru.
    Mirela - mama lui Tudor (11 ani)
  • " Academia 1.61 este "scoala" de care copiii nostri au atata nevoie; daca vrei sa-ti pregatesti copilul tau pentru viata ai incredere si trimite-l in taberele organizatede Academia 1.61 si tu insuti/insati vei fi uimit/a de propriul copil. Convinge-te! "
    Alina Stoica
  • de 5* - Mi-a plăcut că am lucrat în echipă cu mama. Este o activitate distractivă, înveți lucruri noi și lucrezi împreună cu un părinte.
  • "[...] Va scriu pentru ca simt nevoia de a va da la schimb ceva, pentru ceea ce ne-ati dat voi noua in acest weekend. Tehnic, este vorba de un feedback, dar unul care, nu stiu de ce, nu s-a putut deloc incadra in sablonul vostru tiparit. Feedback in sensul de reactie directa la proces, care e gata sa intre din nou la intrare, pentru a-l confirma, dar si metamorfoza subtil in ceva fundamental identic, dar totusi mai implinit, cam ca inelele unui copac, la trecerea inca unui an.
    Sa nu mai batem campii. M-am bucurat enorm sa gasesc niste oameni tineri, cu optimismul, energia si pofta de viata specifice varstei, insa cu o maturitate, o rigoare si o pregatire cum eu unul nu am mai vazut decat la generatia parintilor nostri. Sa simt in spatele unei imagini de totala prietenie, flexibilitate, jovialitate, copilarie -- o plasa de siguranta ferma formata din cunoastere, reguli, rigoare, respect si multa, multa inteligenta -- calitati atat pe cale de disparitie, cat si larg ignorate de o masa din ce in ce mai mare de consumatori. M-am simtit foarte bine in prezenta voastra. [...]"
    Radu - Participant în tabăra de drumeții pentru familii